Drumetie (I)

Duminică dimineața, 6 și un pic. Echipați cu doar câteva sandwich-uri calde și cu vreo două sticle de apă, pornim spre munte știind că vom evita traficul infernal care va acapara DN 71 peste doar cateva ore. Cumva încă zdrncinati de ghinionul de acum două săptămâni, când radiatorul s-a supărat atât de tare încât n-a vrut să pornească iar temperatura apei s-a ridicat atât de mult încât am fost nevoiți să ne întoarcem de la jumătatea drumului, lăsăm în urmă micile orășele și comune și înaintăm înconjurați de un peisaj pe care îl ador.

Trecem de cota 1000 și ajungem cu bine la Cabana Dichiu. Spun cu bine, deoarece ăsta a fost punctul din care ne-am întors data trecută. De data asta totul e in regulă, radiatorul fiind nou, trafic – deloc, peisaj – superb, trebuie doar să ne hotărâm încotro mergem mai departe: spre Piatra Arsă ori spre Padina și apoi Pestera hotel unde-i cap de linie pentru mașini. Având mai multe obiective turistice și cu gândul că voi putea urca de la Peștera la Babele la pas, am optat pentru cel de-al doilea traseu. Știind că vom avea nevoie de popas mai mult la intoarcere, n-am oprit decat la barajul Bolboci cât să fac o poză. Urcând și coborând și iar urcând, am trecut prin Padina, Zănoaga, Mănăstirea Peștera și am ajuns la cap de linie, unde se află telecabina și ultimul punct salvamont pe acest traseu.

Hotel Peștera
În afară de gălăgioasele rândunele care sunt cu sutele având cuiburile sub acoperișul telecabinei, totul era nemișcat. Până și vântul ne mângâia cu o blândețe neobișnuită pentru altitudinea de 1600 de metri.

Telecabina Peștera

Eu jubilam descoperind traseul pe care am fi putut ajunge la Babele în pas ușor, înconjurați de coline, stânci și păduri. Cam două ore de mers, după cum ne-a spus un localnic. Însă, cu jubilatul am rămas pentru că au început comentariile: că e prea departe, că nu mai e nimeni pe traseu, (normal, era abia 8), că.. telecabină (nici n-am vrut să aud, și orium pornea abia la 9; nu aveam de gând să pierd o oră stând degeaba). Bineee, după cateva negocieri am ajuns la un compromis: ne întoarcem, ne oprim pe traseu pentru o cafea și pentru a vizita ceva interesant… dacă găsim și urcăm la Piatra Arsă de unde drumul până la Babele durează în jur de o oră. Zis și făcut!

Ne-am oprit la peșteră. Nu mă interesa să vizitez mănăstirea și nici Peștera umedă și întunecoasă. Traseul însă, deși nu foarte lung e răcoros și fermecător. Mi-a placut curtea prin poarta căreia se pleacă spre peșteră

Mănăstirea Peștera
Cât am evitat, tot m-a prins într-o juma’ de poză blurata in timp ce pozam… curtea😆


Și am pornit.

spre Peștera
Primii metri ar trebui parcurși cu grijă, deoarece podețul de lemn e plin de găuri și riști să-ți lași picioarele acolo mai ceva decât în gura unui rechin. Am coborât apoi scările de beton înconjurați de pădure, stânci și-un fir de apă.



Am descoperit chiar și o mini cascadă ce cânta în armonie cu pasarile și frunzele copacilor.
Peștera Ialomicioara
Am ajuns astfel la peșteră de unde ne-am întors fără să intrăm, zăbovind însă după câte o floare sau copac sau susur de apă. 


Am ieșit de pe teritoriul mănăstirii învăluiți de un „Doamne miluiește” ce răzbea din megafoanele amplasate statrgic la orice colț de clădire sau grădină.

Am trecut pe lângă campingul din Zănoaga, nedorind să deranjăm somnul turiștilor ale caror corturi păreau o pădure din mușuroaie de furnici.

Ajungem la Padina unde încetinim fără a opri, căutând ceva interesant de văzut. N-am găsit. Câteva rulote și corturi răsfirate, lăsau la vedere grajdurile fermelor aferente cabanei. O grămadă mare de bălegar înconjurată de un gard rar, tronează in mijlocul unuia dintre luminisuri precum un adevărat monument al naturii. Încă se văd urme ale festivalului Padina Fest ce a avut loc in urmă cu aproximativ o lună. Urme…menajere, vreau să zic. Sticle, doze, șervețele… per total un peisaj trist. Am rămas dezamăgită de locul care era candva cel mai mare și mai ocupat loc de camping din zonă.

Ca o paranteză, voi adăuga faptul că dezamăgirea s-a extins cam spre tot ceea ce ține de administrația Jud. Dâmbovița. Drumuri rupte și pline de găuri, gunoaie împrăștiate prin paduri, nici cel mai mic semn prin pancarte, care să îndemne la păstrarea curățeniei sau protejarea naturii. Așadar RUȘINICA administrației din Dâmbovița. În același timp, administratia Jud Prahova merită o bilă albă pentru că am găsit pe porțiunea lor de traseu tot ce lipsește în partea cealaltă. Am închis paranteza.

Trecem, deci, prin Padina și oprim la Bobloci. Podul de la marginea barajului care face legătura intre șoseaua principală si Cabana Bolboci este inchis mașinilor. Există însă la câteva sute de metri, un drum de țară pe unde se poate ajunge cu mașina pentru cei care se cazează la cabană și zăbovesc astfel mai mult timp. Cum noi am oprit doar pentru cafea și vizită, am lăsat masina pornind pe jos, făcând fotografii și bucurandu-ne de bulgării pufoși ce-și aranjau buclele în oglinda lacului.

Lacul Bolboci
(va urma)

Nostradamus

NostradamusI

C-un tată-aproape de mormânt și-o mamă – zisă vrăjitoare,
Nepăsător pe străzi mergând, iubind o prea frumoasă Floare,
Habar n-avea ce-l aștepta; de chin si soartă răsfățat,
Totul în jur îl preaslăvea pe Prințul neîncoronat.

De-ar fi știut că Floarea lui, fără de știre și voința,
– Crezând că tatăl își salva de moartea fără de căință,
Îi îndreptă mama spre rug să ardă-n focul din taciune –
N-ar mai fi vrut, cu insistență, să-i afle blestematul nume.

Căci mama lui, crezând că fata, ca o spioană ar fi tradat-o,
Îl puse să-i răzbune moartea, iar dacă nu, ar fi visat-o
In fiecare zi si noapte și liniște nu va avea
Până ce fata trădătoare va șade-n criptă, lângă ea.

Niciunul, însă, nu știa că trădătoarea-i e iubită
Iar ea tăcu, căci nu putea să-si facă dragostea pierdută.
Însă atunci când el dori casatoria, Floarea castă,
Pe dată i se dărui crezând că scapă de năpastă.

Dar nu scapă, căci din onoare și plin de-o trainică iubire
El nunta iute o grăbi visând la mrea fericire
Și-alături își chemă drept martori, împărtășindu-le povestea
Doi dintre cei mai buni prieteni, crezând că-i bucură cu vestea…

Oh, biet naiv încrezător, curat la suflet, nu știa
Că tocmai pentru-aceasta veste cu patimă il pizmuia
Ba chiar stiau secretul monstru, distrugător de fericire
Și-n noaptea nunții, printr-un sol, îi dete Prințului de știre.
(va urma)

Inspirata din Nostradamus – regele intunericului de Michel Zevaco

Rugăminte

Dă-mi liniștea eternă tu, Dimineață blândă,
Trezește-mă din nou stropindu-mă cu rouă,
Ascunde-mă sub soare, de norii ce-s la pândă,
Ridică-mă din lumea în care tot mai plouă…
Adună-mă cuminte, bucată cu bucată,
Mă strânge-ntr-un buchet cu flori de iasomie
Să te respir adânc din lacrima curată 
Ce picură mărunt pe foaia de hârtie.
Înșiră-mă apoi în tainice cuvinte
Si scrie-mă chirilic pe-o scoarță de copac,
Păstrează-mi înțelesul în piatra din morminte,
Pictează-mi dorul alb, pe-un colț de catafalc.
Vibrează-mă în note pe-un portativ Albastru
Ca vântul să mă cânte în iad și pe pământ,
Răsfiră-mă-n lumina de seară-a unui astru 
Să mă audă cerul cum îi vorbesc, tăcând.
​(15.05.2016)