Amânăm sentimente pentru următorul mileniu
ca să eludam clipa în care
inima ar putea fi sfâșiată,
ignorată
și supusă durerii
pe care numai apusul unei iubiri
o poate naște.
Frica e obeza.
Lângă ea nu mai încap
gândurile pașnice,
nici visele năstrușnice,
nici măcar picătura de speranță
încăpățânată și insistentă
care aproape întotdeauna își face loc
prin labirintul minților ferecate.
A venit mileniul următor
Și alegem drept motto
regretul.
Și soarta care – nu-i așa? –
ne-a furat emoțiile
și voința
și neuronii
și le-a aruncat pe undeva de negăsit.
Le vom găsi în cealaltă lume,
noi, frumoase, neuzate
și complet inutile.
Reflecții
Tăcerile ți-s pline de-nțelesuri
Adesea rătăcite printre gânduri,
Cu toată agonia pusă-n versuri
Nu poți citi iubirea printre rânduri.
Cuvintele ți-s scumpe la vedere;
Bijuterii închise-ntr-un sipet
Cu lanțuri ruginite ce-n cădere
Sugruma lacătul ce-ți bate-n piept.
Lumina greu răzbate printre șoapte,
Ermetic sufletu’-i închis,
Îți iei puterea de la noapte
Și visul tainic e învins.
De-atâta ieri e plin în tine;
– regret tardiv și inutil-
Și-atâta frică ți-e de mâine
Ca de coșmar, unui copil.
Adună-ti lacrimi din cuvinte,
Cu praf de vise suflă-n gând,
Ascultă-ti inima și simte
Dorul din șoapte renăscând.
Sufletul meu vibrează pe ritmul bătăilor tale de inimă.
Povești nepovestite II
Îngeri
A fost odată ca niciodată o grădină cu îngeri. În fiecare dimineață, după ce se hrănesc cu lacrimi de rouă plânse cu fericire de zorii zilei, îngerii își întind aripile colorate pentru ca soarele să le sărute pe fiecare în parte. Copiii lui dragi pentru care strălucește în fiecare zi cu bucurie de la răsărit până la apus.
Un înger cu aripi roz de mătase satinata, mai îndrăzneț de felul lui, s-a parfumat în exces încercând să atragă atenția unei albine indecise care se tot învârte în jurul lor neștiind unde să se așeze.
Un altul, cu aripi de catifea roșie ca vinul antic păstrat în pivnițe neaflate încă, îmbrățișează somnoros șoaptele vântului încercând să mai doarmă puțin. E prea tânăr să se trezească atât de devreme. Un boboc de înger răsfățat de norișorul care-i face umbră pentru a-și continua somnul.
Îngerul cu aripi galbene precum apusul după o ploaie de vară, e cel mai vesel. Se joacă neobosit cu razele ghidușe care-l mângâie cu gingășie și dragoste.
Dar soarele-și continuă călătoria și oamenii se trezesc. Atunci, îngerii devin trandafiri. Pentru că oamenii nu pot vedea îngeri.
Dispărut
Mă plimb în jurul tăcerii
Precum un câine în jurul cozii,
Deoarece au murit cuvintele
Și speranțele
Și visurile.
S-au împrăștiat precum vânturile:
În miazăzi
Și-n miazănoapte
Și-ntr-o altă parte
Necunoscută
Și dănțuiesc bucuroase c-au scăpat
De chemare
De rugăminte
De mirare
Și de-o trudă zadarnică
De a realiza imposibilul.
La ora la care
Răsăritul înflorește peste lume,
Dorințele pier.
Rămân în urmă alături de noapte,
Se scufundă în Marea de nume
Care le așteaptă
Și le roagă
Să le îndeplinească posibilul.
Doar numele tău nu se-aude.
Pierdut printre șoapte de vânt
Se rătăcește, se strecoară
Și răscolește.
Prin suflet și gând,
Prin durere și suflu.
Transparent și inform
Dispare.
Cafeaua de dimineață 