Veverița

image

Veverița jucăușă,
Boțogașa și ghidușă,
A rămas fără mâncare
Că-i iarnă și e frig tare.

Ce să facă, cum să dreagă,
Hrană bună să-si aleagă?
Scoarța de copac e tare.
Nici nu-i arde de mâncare
Din așa arătare!

Stă și stă și se gândește
Și ideea reușește
Să îi iasă din căpșor
Mai mult greu, decât ușor.

Auzii ea intr-o parte,
Că la mine-n pod, uscate,
Multe nuci stau așezate
Gata doar să fie luate.

Pâș, pâș, vine-ncetisor
Pân’ la scara din pridvor.
Stă, păzește și ascultă
Și vede casa că-i mută.

Nu mă vede la fereastră
C-o privesc ca pe-o năpastă.
Știu ce vrea, ce-i poate pielea
Veverița… lui Pepelea!

Îndrăznește țup, țup, țup,
Din trei salturi gata-i sus,
În podul cu nuci uscate,
Pe rafturi mari așezate,
De dânsa să fie luate.

O aud cum țopăie,
Printre nuci cum tropăie,
Dacă ar fi fost spion
Ar trezi un batalion!

Când vede atâta mâncare,
Ce și cum să facă oare,
Să ia cât mai mult din prima,
Și s-ajunga la tulpina
Nucului unde-i e casă,
Fără-a se lovi de plasa
Gardului ce o susține
Și să termine cu bine
Aventura începută.
Toate astea pentru-o nucă!

Își ia-ntre lăbuțe nuca
Și aleargă ca naluca,
Parcă zboară ca un cuc
Și ajunge lângă nuc!

Gata! A scăpat, se pare,
Din asemenea-ncercare!
Dar mâine, nu cumva, oare
Îi trebuie iar mâncare?

Dar nu-i bai! Acuma stie
Ce să facă, un’ să vie!
Zi de zi, aud de-atunci
Cum tropăie printre nuci
Și-o privesc de la fereastră
Cum fuge cu nuca noastră!

Publicat de pe WordPress pentru Android

Anunțuri

Draga Moșule

image

Dragul nostru Moș Crăciun,
Știu, ești darnic și ești bun.
Anul ăsta-ai dat- o-n bară,
Ne-ai adus… o primăvara!

Unde-s fulgii mari de nea
Ce cădeau ca o perdea?
Unde e omătul mare
Ce scârție sub picioare?

Anul ăsta unde-i gerul?
Împodobim palmierul?
Iarna asta e cam fadă
Fără stratul de zăpadă…

Moșule, de vei veni
Cu daruri pentru copii,
Adu rogu-te doi fulgi
Și ți-oi da în schimb trei nuci!

Cei mai mari experți în materie de femei

Constat, cu oarecare… amuzament, că cei mai mari experți în materie de femei, sunt… bărbații. Unii dintre ei. Le cunosc dorințele cele mai ascunse, angoasele, fricile, fericirile. Știu exact ce vor ele să audă / citească și scriu despre asta cu un patos vecin cu nebunia. Se dau de trei ori peste cap, doar ca să le convingă că ei știu cât sunt ele de gingașe, fragile, emotive, utile. Un fel de… cele mai bune animale la casa omului.

Bineînțeles, ele (unele), se udă instant (adică le curg balele), și pică-n plasă precum muștele în… miere. Stima de sine le crește considerabil și se simt cele mai importante ființe de pe pământ. Ce erau pline de fițe înainte, acum nici măcar de o privire nu ești vrednic dacă nu reușești să atingi preamărirea-i cu care masculu alfa le-a obișnuit (pe toate, la grămadă).

Iau de bună zicala „să nu le atingi cu o floare”, ca nu cumva, din neatenție, să le strici zenul. Ele sunt prințese de valoare (fără număr) și ca să te ridici la înălțimea lor (de toc cui 20 cm), trebuie să faci ce-a făcut Făt Frumos pentru Împăratul Roșu. Nu contează că tu nu ești într-o poveste și nici cal alb nu ai (oricum n-ai avea voie să circuli cu el, sau ar trebui să plătești taxă de drum pentru autovehicul cu-copite), nu contează că muncești de-ți sar ochii pentru a-i aduce o floare în fiecare zi, nu e de ajuns.

Trebuie să o suni de la birou de 15 ori și să-i spui cât îți lipsește și cât e de gingașă. Plus câteva sms-uri cu aluzii erotice ca să fie sigură că nu ți-ai pirdut interesul pentru ea în favoarea noii colege de birou. Seara trebuie să te grăbești spre ea cu un buchet de flori (de preferat în gură) și să-ți petreci următoarea jumătate de oră (minim), explicându-i și reasigurând-o că ea e unica, cea mai cea dintre toate și că tu n-ai trăi fără ea nici măcar juma’ de secundă.

Dacă nu, ea va căuta consolare din nou la masculul alfa, citind încă o descriere măgulitoare și ridicătoare în slăvi a acestuia pentru mirifica ei ființă. Apoi îi va scrie cât de porc insensibil ești tu, cât de puțină atenție îi acorzi și bătând din gene în fața monitorului, îi spune suspinând cât de mult și-ar dori un bărbat ca el.

De parcă el chiar ar exista! Bărbatul perfect care știe exact ce, când și cât simte ea și care atât de frumos îi descrie asta, încât ea ar sta numai cu ochii în monitor, fără să mănânce, fără să se spele, fără să se machieze, ba chiar și fără să respire, în așteptarea unui nou rând scris de către masculul alfa din spatele altui monitor, și care e pe sub birou de la atâta haz pe seama prințesei.

Ei, dragilor, sunt cei mai experți în materie de femei și dacă voi, ăștia obișnuiții, nu aveți de gând să învățați de la ei, să știți că veți rămâne singuri și ne…consolați. Pentru că femeile bune sunt deja luate, iar cele neluate visează la masculul alfa. Rebranduire rapidă așadar, până nu apar încă 5, 6 din ăștia, astfel încât să rămâneți burlaci pe vecie!

LOL

Știu că-i luni și nu vreți să-i stricați reputația zâmbind sau, doamne ferește, râzând, dar eu zic să încercați. Avem în față o săptămână întreagă în care ne putem încrunta. Sau nu 😉

L-am primit pe mail și deși îl știam, m-a binedispus în dimineața asta care în ciuda mea e mohorâtă. Eu am râs în ciuda ei 🙂

1 Mai Muncitoresc

Ziua muncii, pe care o sărbătorim, cum altfel, stând degeaba. Adică așa cum și e munca… la stat. O reminescență a epocii de aur, ridicată la mare rang de către iubitul fiu al poporului de atunci. Crezi că acum sărbătorești? Să vezi atunci sărbătorire!

Bine, copil fiind, prea mult nu-mi amintesc eu amănuntele. Dar cu cât eram mai mică, cu atât sărbătorirea și pregătirea părea mai mare. Am „prins” numai doi ani ca pioner. Și, ca orice pioner care se respectă, îmi verificam cu grijă fusta împlisată și inelul de cravată, ca nu cumva să-mi lipsească ceva și să nu-mi pot spune poezia. Pe mine nu mă interesa despre ce era poezia, mie îmi plăcea să recit; clar, tare, cu toți plămânii mei de 9-10 anișori. Iar uniforma de pioner era costum de gală pe lângă uniforma de zi cu zi pe care, trebuie să spun, o uram cu patimă și pasiune. Cadrilatu’ nu-mi plăcea și pace.

Acu’ nu prea înțeleg eu de ce, dar și festivitatea de 1 Mai, la noi se organiza în fața Monumentului Eroilor, care monument era amplasat… fix în curtea bisericii. Tot în curtea bisericii, la loc de cinste, în dreapta monumentului, se găsea un imens și negru tun rămas de prin al doilea război mondial. Tunul ca tunul, dacă n-ar fi fost monumentul în sine. Mă și era (și este) atât de înalt și de înfiorător monumentul ăsta… Mai ales în raport cu statura mea de copilă firavă de 9 ani. Pe un soclu de piatră de vreo 2 metri și jumătate, sălășluia maiestuos un vultur din bronz cu aripile desfăcute. Ei bine, eu vulturul ăla îl percepeam drept cel mai fioros monstru din povești cum nu mai citisem vreodată și stăteam smirnă în fața lui, într-o îndoielnică poziție de drepți, în care ochii îmi erau îndreptați oriunde, numai către el nu.

Parcă și mai tare ieșea poezia din corzile mele vocale în momentul în care trebuia să ies în față și să dau reprezentația. În fața monumentului. Credeam probabil că, ridicând tonul, toți ochii vor fi ațintiți spre mine (lucru care nu mi-a făcut niciodată și continuă să nu-mi facă plăcere) și monstrul nu s-ar fi încumetat să mă răpească în momentul ăla.

Dar scăpam curând de corvoadă și uitam și de frică și de monstru, doar vocea rămânea puțin ruginită și înecată. Abia atunci începea adevărata sărbătorire cu restul elevilor la picnic în pădure sau pe vreun imaș. Ce știam noi de Ceaușescu și de comunism și alte animale d-astea? Nimic! Știam că nu facem ore și avem liber la joacă și alergătură de colo-colo.

Așa să faceți și voi mâine dacă ploaia vă dă voie. Lăsați bietul facebook să respire că vă garantez eu că nu pleacă nicăieri, tot acolo îl găsiți. Iar pentru nostalgici, alătur celebra și reprezentativa, odinioară, melodie a acestei sărbători. De fapt, dacă stau să mă gândesc, mie chiar îmi place melodia asta :