Urări

image

Cafeaua de dimineață
Vă urează lungă viață,
Plină doar cu fericire,
Sănătate și iubire!
Să fiți blânzi și generoși,
Calzi la suflet și frumoși.
Din inimă să zâmbiți,
Bucurii să dăruiți!
Vă doresc ce-mi doresc mie:
Sănătate, veselie,
Bucurii mari sau mărunte,
Toate sunt binevenite!
Nu vă lăsați copleșiți
Nici de griji, nici de nevoi,
Roata vieții e rotundă.
Voioșia, va răzbate pân’ la voi!
De urat v-aș mai ura,
Că-s multe cuvinte-n lume…
Dar mi-e că vă plictisesc
Și-o să mă-njurati; pe bune!
Doar atâta vă mai spun:
Totu-i trecător în viață.
Dar rămâne zi de zi
Cafeaua de dimineață!

1 Mai Muncitoresc

Ziua muncii, pe care o sărbătorim, cum altfel, stând degeaba. Adică așa cum și e munca… la stat. O reminescență a epocii de aur, ridicată la mare rang de către iubitul fiu al poporului de atunci. Crezi că acum sărbătorești? Să vezi atunci sărbătorire!

Bine, copil fiind, prea mult nu-mi amintesc eu amănuntele. Dar cu cât eram mai mică, cu atât sărbătorirea și pregătirea părea mai mare. Am „prins” numai doi ani ca pioner. Și, ca orice pioner care se respectă, îmi verificam cu grijă fusta împlisată și inelul de cravată, ca nu cumva să-mi lipsească ceva și să nu-mi pot spune poezia. Pe mine nu mă interesa despre ce era poezia, mie îmi plăcea să recit; clar, tare, cu toți plămânii mei de 9-10 anișori. Iar uniforma de pioner era costum de gală pe lângă uniforma de zi cu zi pe care, trebuie să spun, o uram cu patimă și pasiune. Cadrilatu’ nu-mi plăcea și pace.

Acu’ nu prea înțeleg eu de ce, dar și festivitatea de 1 Mai, la noi se organiza în fața Monumentului Eroilor, care monument era amplasat… fix în curtea bisericii. Tot în curtea bisericii, la loc de cinste, în dreapta monumentului, se găsea un imens și negru tun rămas de prin al doilea război mondial. Tunul ca tunul, dacă n-ar fi fost monumentul în sine. Mă și era (și este) atât de înalt și de înfiorător monumentul ăsta… Mai ales în raport cu statura mea de copilă firavă de 9 ani. Pe un soclu de piatră de vreo 2 metri și jumătate, sălășluia maiestuos un vultur din bronz cu aripile desfăcute. Ei bine, eu vulturul ăla îl percepeam drept cel mai fioros monstru din povești cum nu mai citisem vreodată și stăteam smirnă în fața lui, într-o îndoielnică poziție de drepți, în care ochii îmi erau îndreptați oriunde, numai către el nu.

Parcă și mai tare ieșea poezia din corzile mele vocale în momentul în care trebuia să ies în față și să dau reprezentația. În fața monumentului. Credeam probabil că, ridicând tonul, toți ochii vor fi ațintiți spre mine (lucru care nu mi-a făcut niciodată și continuă să nu-mi facă plăcere) și monstrul nu s-ar fi încumetat să mă răpească în momentul ăla.

Dar scăpam curând de corvoadă și uitam și de frică și de monstru, doar vocea rămânea puțin ruginită și înecată. Abia atunci începea adevărata sărbătorire cu restul elevilor la picnic în pădure sau pe vreun imaș. Ce știam noi de Ceaușescu și de comunism și alte animale d-astea? Nimic! Știam că nu facem ore și avem liber la joacă și alergătură de colo-colo.

Așa să faceți și voi mâine dacă ploaia vă dă voie. Lăsați bietul facebook să respire că vă garantez eu că nu pleacă nicăieri, tot acolo îl găsiți. Iar pentru nostalgici, alătur celebra și reprezentativa, odinioară, melodie a acestei sărbători. De fapt, dacă stau să mă gândesc, mie chiar îmi place melodia asta :

Gând de vineri (V)

Gândul meu de vinerea asta se îndreaptă din suflet către voi, cei care veți citi aceste rânduri oriunde ați fi. Se îndreaptă cu dorința profundă ca voi să aveți parte de zile frumoase de sărbătoare. Zile liniștite, cu zâmbete și sănătate, cu bucurii și veselie, cu lumină și multă culoare. Lumina să fiți voi, pentru familia voastră, pentru prieteni voștrii și pentru oricine întâlniți în cale, cunoscut sau necunoscut. Să luminați cu zâmbete de fericire și să bucurați fiecare om cu o vorbă bună.

Iepurașul să vă aducă ceea ce vă doriți, iar voi să fiți la rândul vostru iepurași drăgălași pentru alții 🙂

Un Paște fericit și un ocean de zâmbete!