Politichia dezbină România

Nu numai România, bănuiesc, dar la noi e foarte intens războiul ăsta politic.  Văd oameni, prieteni vechi, care au trecut prin multe și au împărțit timp îndelungat și bune și rele, care aruncă totul la gunoi din cauza vederilor politice total diferite. Eu sunt în general apolitică, mai ales datorită faptului că sunt foarte conștientă că ceea ce se întâmplă în țara noastră sub denumirea de politică, e de fapt o joacă manipulatoare, fără vreo finalitate profitabilă pentru populație. Mă mai las uneori provocată la o astfel de discutie cu tatăl meu, dar renunț instat în momentul în care îl văd cu câtă vehemență își apără preferații.

Trebuie să recunosc că mă amuză politicienii care-și taie singuri craca de sub picioare denigrându-se reciproc sau folosind limbaj

Nimicuri importante

– Tie nu ți se pare că-s cam multe sărbători într-un an? Am numărat în calendar vro 30 de-alea cu cruci roșii. Adăugăm aprox. 50 de duminici, plus zilele libere pe care le visează guvernul noaptea și le aplică ziua și astfel se duce juma’ de an. Bineînțeles că vrem și vacanță, cum să nu vrem vacanță, normal că vrem vacanță, doar n-o să lăsăm anul să plece fără a ne lua vacanță. Ei, cam așa ne facem noi că muncim și ei că ne plătesc. Asta oficial; particular, fiecare face ce și cum vrea.

– De ce se încăpățânează lumea să scrie atât de mult despre tristețe. În general, majoritatea caută de citit lucruri vesele. Când vine vorba de scris însă, aceeași majoritate pică în butoiul cu melancolie și tristețe. De ce nu reușește să vadă cât de iluzorie, efemeră și puțin importantă este perioada de tristețe pe care o tranzitează într-un anumit moment. La fel de efemeră și iluzorie precum fericirea, cu diferența că fericirea este importantă. La un momentdat creierul nostru se obligă a uita momentele de profundă tristețe și supărare, dar momentele de veselie și bucurie le scoate constant la suprafața amintirilor. Așa că nu văd rostul intensității cu care majoritatea alege să trăiască tristețea.

-Mi se pare numai mie că suntem amenințați de iminența unui război? Chiar minor dacă-ar fi, ar fi război totuși! Însă toată lumea se poartă de parcă nu s-ar întâmpla nimic și aproape nimeni nu discută despre asta. Evitarea nu duce la dispariție din câte știu eu…

– Am citit de curând un raport de anul trecut al Ziarului Financiar, din care reieșea cât de puțin citesc românii într-un an. M-am întrebat inițial, ce ar putea convinge românul să citească măcar o carte pe săptămână. Mi-am amintit apoi că rata de analfabetism în rândul adolescenților este de 41% și am renunțat la orice fel de întrebare…

Melodia de sâmbătă – Indila

O voce relativ nouă, care mie îmi face pielea de găină. Sau mai nou, părul de găină, după cum spune un clasic în viață 😀

Indila – Dernière Danse

 

Din dragoste de carte

Deşi nu sunt tocmai ceea ce se numeşte un blogger consecvent în a-şi scrie articolele zilnic, constat că tu, cel ce cauți diverse lucruri prin atotputernicul internet, ajungi totuși în cafeneaua mea unde savurezi o ceașcă de cafea dulce… sau amară. Ei bine căutătorule, mai mult decât bloggerilor, tie vreau să mă adresez azi. Nu considera articolul ăsta unul publicitar pentru că nu este. Este un articol pe care îl scriu din suflet, cu drag, pentru carte.

Ție în special pentru că sunt convinsă că majoritatea bloggerilor au auzit și contribuit deja la acest EXCEPȚIONAL PROIECT pe care eu, spre rușinea mea, l-am descoperit abia astăzi. Liniștește-te, nu-ți cere nimeni bani. Acest proiect, Semn SPRE Carte , dorește să adune cât mai multe cărți din donații, pe care să le doneze mai apoi copiilor care nu-și permit să le cumpere. Nu știu dacă tu, cititorule, realizezi cu adevărat importanța colosală pe care o carte, o are în viața unui copil.Cărțile  sunt indispensabile, vitale pentru noi toți. Rezultatele deplorabile din ultimii ani la examene, se datorează în mare parte lipsei de promovare a cărților și lipsei cărților în sine, pentru că tot mai puțini oameni își permit să le cumpere.

De aceea, te rog din suflet să acorzi 5 minute din prețiosul tău timp , pentru a contribui la viitorul nostru, al tău, al țării ăsteia cu un gest minim dar foarte important, acela de  a vota aici acest minunat proiect pentru bucuria copiilor.

Îți mulțumesc în numele acelor copii care vor primi o carte și datorită ție!

Femei vs Bărbați și viceversa

Nu e zi să nu găsești un „NOU” articol cu subiectul ăsta pe internet. Dar toate-s vechi și nouă toate, deoarece esența e aceeași. Fiecare luptă cu îndârjire pentru a-și arăta supremația. Sau… egalitatea, după caz. Ce fel de egalitate / supremație, încă nu e clar. În general se face un ghiveci din obligații, îndatoriri, mușchi ( nu de la borcan), nașteri, cariere, etc.

Ei, uite că eu nu înțeleg cum vine cu egalitatea asta. Ce vor de fapt cei/ cele care vorbesc despre egalitate. Aceleași drepturi? Drepturi să… ce? Din câte știu, egalitatea în drepturi, în general există. Dacă tu, fată dragă, vrei să ai aceleași pătrățele pe abdomenul tău plat, ești liberă să ți le faci. Ai la îndemână o mulțime de soluții care mai de care mai eficiente. Iar tu, dragul meu musculos, dacă vrei să dai lumii o creatură mică, golașă, cu mânuțe, piciorușe și care să-ți semene, o poti face nestingherit, prin metode relativ naturale.

Astfel de discuții s-au transformat pe nesimțite într-un fel de război tăcut, ascuns la vedere și se poartă cu arme la fel de periculoase precum cele de foc: maipulare, certuri, jigniri, aroganțe nefondate și alte asemenea care dăunează psihicului și sufletului, iar persoanele implicate nici măcar nu realizează asta.

Eu cred că ar trebui să vă hotărâți ce fel de egalitate vreți. Când discuți despre asta, trebuie să ai foarte clar în minte domeniul, dreptul sau obligația pentru care vrei egalitate. Ce? Am spus cumva obligație? Ce e aia? Când e vorba de obligații,