Exerciții de concentrare

Căutând dinverse lucruri prin astă mare pânză de păianjen online, am dat de câteva exerciții de concentrare, atenția fiindu-mi atrasă de unul pe care eu îl practic în anumite momente oarecum inconștient, ca un gest reflex: număratul.

1. Exercițiul spune să iei o carte și să numeri cuvintele unui paragraf. Mai apoi, numără din ce în ce mai multe până ajungi să numeri cuvintele unei întregi pagini. DAR, trebuie să numeri numai… cu ochii, mental, fără să pui degetul pe fiecare cuvânt. Eu obișnuiesc să fac lucrul ăsta puțin altfel. Mi se întâmpă să număr florile dintr-un buchet, vesela pe măsură ce o spăl sau de câte ori taie cuțitul o jumătate de ceapă. Bine, și alte lucruri mărunte pe care le fac într-o acțiune repetitivă, dar nu de fiecare dată.

2. Un alt exercițiu pe care îl știam dar pe care nu pot spune că-l practic, este să numeri înapoi de la 100. După ce termini, numeri din nou înapoi de la 100, dar din trei în trei: 100, 97, 94, etc.

3. Ia un fruct, ține-l în mână și privește-l cu atenție din toate părțile. Ignoră alte gânduri și concentrează-te doar pe a-l privi. Examinează-i forma, culoarea, mirosul, gustul pe care îl are de obicei și cum îl simți la atingere.

4. Având în vedere că în timpul unei zile obișnuite auzim în jurul nostru diverse sunete în același timp, acest exercițiu ne sugerează să alegem unul dintre ele și să ne concentrăm asupra lui și numai asupra lui timp de un minut. Imediat după aceea să ne îndreptăm concentrarea asupra altui sunet, și apoi asupra altuia timp de câte un minut fără a ne gândi la nimic altceva, decât să ascultăm acel unic sunet.

5. Acesta mie îmi pare unul dintre cele mai grele exerciții: elimină toate gândurile din mintea ta pentru 5 minute. – 😯 Pe bune?? Se poate? Vreau și eu!
Începi cu un minut în care să nu te gândești la nimic, incrementând timpul pe măsură ce te obișnuiești. E greu dar nu imposibil.

Oare?? 😀

Poți descoperi dacă ești bolnav, cu ajutorul tastaturii

Un grup de investigatori spanioli a creat un sistem care analizează felul în care apăsăm tastele, descoperind în urma analizei dacă cel care tastează suferă de afecțiuni psihomotorii.

Se pare că fiecare persoană are un fel unic de a tasta, ca un fel de… amprentă. Sistemul ia în calcul viteza de tastare, forța cu care se apasă tasta, rapiditatea cu care se eliberează tasta, dar și erorile care se repetă în tastare. Astfel, se poate descoperi dacă altcineva tastează la calculatorul nostru, dar și dacă suferim de vreo boală. Apăsarea unei taste durează cam 100 milisecunde, dar la acest proces participă diferite părți ale creierului.

S-au făcut teste pe oameni sănătoși. Au fost puși să tasteze un paragraf pe parcursul zilei. Apoi, au fost treziți în mijlocul nopții și puși să tasteze din nou. S-a constat că tastarea a devenit neîndemânatică noaptea, după ce au fost treziți din somn. Lucru firesc dealtfel, zic eu. Acum s-au început testările cu bolnavi de Parkinson.

Programul se numește neuroQWERTY și-l poți descărca și tu de aici, ajutându-i, zic ei, să-l îmbunătățească și să continue să testeze.
Mai multe date aici.

În 15 ani am putea rămâne fără apă

Pe 20 martie s-a publicat UN World Water Development, în care se arată că până în 2030, rezervele de apa dulce vor fi cu 40% mai mici.
Programele proaste de dezvoltare, eșecul programelor guvernamentale, dar și creșterea alarmantă a populației, sunt factori care contribuie la scăderea rezervelor de apă dulce. Se așteaptă ca până în 2050, populația lumii să se mărească cu încă un miliard de oameni.

Deja una din nouă persoane în toată lumea nu are acces la apă potabilă, iar în Republica Congo, Mozambic, Papua Noua Guinee, aproape 1000 de copii mor în fiecare zi de bolilor diareice cauzate de apa murdară pe care o consumă.

Mai mult decât alarmant, zic eu. Imagineză-ți cum ar fi să nu ai acces la apă curentă. Cum ar fi să iei apă din lacuri sau să aștepti să plouă pentru a putea să te speli? Cum ar fi să bei apa din râuri sau din băltoace? Îți imaginezi că ar putea începe un război pentru o bucată de pământ în care s-ar găsi apă?

Eu îmi amintesc că în Spania se făcea o campanie continuă și intensivă pentru economisirea apei. Ți se recomanda să speli mașina cu puțină apă, să nu lași apa la duș să curgă cât timp te săpunești, când speli vasele întâi să le dai cu buretele cu detergent de vase și abia apoi să dai drumul la jetul de apă pentru a le clăti, că cumperi apă îmbuteliată numai daca apa de la chiuvetă nu e potabilă, etc.

Eu zic că n-ar fi rău ca fiecare dintre noi să se gândească de două ori înainte de a face risipă de apă pentru că va veni timpul când nu numai că nu vom mai avea apă de risipit, ci nu vom mai avea apă deloc! Iar timpul ăla e aproape. Dacă nu pentru binele nostru, măcar pentru binele copiilor noștrii!

Să vă fie rușine!

Dragci medici,

Nu e zi să nu văd, citesc, aud, noi cazuri de oameni care au de suferit de pe urma dezinteresului și nepăsării voastre. Știu, n-ar trebui, dar mi-e greu să nu generalizez. Mi-e greu deoarece pe zi ce trece se strâng tot mai multe cazuri în care oamenii vin la spital să se trateze și pleacă de acolo mai bolnavi decât au venit; dacă mai apucă. Dacă nu, ies din spital cu picioarele înainte. Așa că generalizarea vine de la sine, așa cum și noi, românii în general suntem cu toții catalogați drept hoți, mincinoși, țigani, doar pentru că sunt unii, mulți la număr, adevărat, care se ocupă cu meșteșugurile sus-numite. Așadar și voi ca tagmă, trebuie să vă asumați etichetarea poporului. Oricum, cei care se ştiu vinovaţi, se simt. Ceilalţi, nu se vor simţi cu nimic lezaţi.

Cel mai greu e atunci când copiii sunt cei care au de suferit de pe urma incompetenței voastre. Sunt recunoscătoare Universului, Providenței sau cui vreți voi, că nu am avut la nașterea primului copil în România, problemele pe care le-am avut la nașterea celuilalt în Spania. Unde problemele au fost rezolvate pe loc cu o cezariană, fără bani, fără cadouri, fără șpagă. Mi-au refuzat și buchetul de flori de după. În România însă, în timp ce așteptam să nasc primul copil, se discuta în salon despre o mamă care a murit cu beblușul în burtă, deoarece soțul ei nu a ajuns cu banii la timp; era în anul 2000, i s-au cerut 10 milioane lei vechi iar omul nu a reușit să strângă banii în timp util. Mai grav este că doctorița respectivă profesează și la ora actuală, ba chiar are și cabinet particular.

Și câte alte cazuri de genul ăsta sunt! De unele auzim, altele sunt frumos ambalate și mușamalizate. Eu vă cred că viața e grea și aveți nevoie de bani. Dar dacă ăsta este motivul pentru care ați devenit medici, SĂ VĂ FIE RUȘINE! Știu, ca medic, trebuie să te detașezi de pacient și suferința lui pentru a-l putea trata rațional, corect. Dar voi nu v-ați detașat, v-ați dezumanizat de tot.Voi nu trataţi corect şi raţional. Voi nu trataţi deloc.

Voi cei care știți că ați pricinuit suferință pacienților voștri pentru că nu au avut bani sau pentru că n-ați avut chef de ei, voi cei care din neglijență și nepăsare ați cauzat decesul pacienților voștri, cum puteți dormi noaptea? Cum vă puteți continua viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Cum vă puteţi întoarce la cabinet să o luaţi de la cap? Ce forţă vă conduce, ce suflet mai aveţi, dacă aveţi vreunul?

Eu încă nu am întâlnit un medic adevărat, un medic… OM. Acum 3 ani băiatul meu a avut un accident cu bicicleta. L-am dus la spital şi medicul de gardă, medicul, nu asistenta, s-a uitat la el cu atenţie, i-a curăţat rana, l-a pansat, mi-a dat o reţetă de antibiotic şi am plecat. Peste 2 săptămâni, rana era şi mai vânătă, inflamată şi supura în continuu. Am mers la medicul de familie care i-a dat un alt antibiotic. După două zile, din rana băiatului a ieşit la suprafaţă o bucată din blugul pe care frâna de mână a bicicletei a băgat-o în picior în timpul accidentului, dar pe care medicul nu a văzut-o atunci când l-a examinat.

Nouă, oamenilor, ne e frică de voi, medicii. Ne teamă ca de o boală grea, fatală, să venim la consult sau la internare. Şi pentru asta, ar trebui SĂ VĂ FIE RUŞINE. Ne e teamă să ridicăm ochii către voi şi să vă spunem ce ne doare, pentru că riscăm să ne spuneţi că suntem sănătoşi sau mai rău, găsindu-ne instant boli inexistente, frecându-vă mâinile cu gândul la banii pe care i-aţi putea primi. Şi pentru asta, ar trebui SĂ VĂ FIE RUŞINE! Ne e teamă să vă cerem reţete, pentru că întotdeauna ne prescrieţi cele mai scumpe medicamente, nu pentru că nu ar exista şi altele mai ieftine cu acelaşi efect terapeutic, ci pentru că primiţi bani grei de la producătorii anumitor medicamente pentru a le trece pe reţetele fraierilor care de frica bolii oricum le cumpără. Şi pentru asta, ar trebui SĂ VĂ FIE RUŞINE!

Iar pentru că aţi depus un jurământ, potrivit căruia voi sunteţi în slujba pacienţilor şi veţi pune interesul lor mai presus de orice şi pentru că nu respectaţi, ba chiar sfidaţi acel jurământ, SĂ VĂ FIE RUŞINE!

Unu' mic şi rapid

La articol mă refer, nu vă gândiţi la cine ştie ce 😛 Scurt, în trecere.

Mă tot uitam de colo-colo, măi ce de articole de-de…zvoltare personală găseşti pe net! Parcă-i epidemie, nu alta. Toată lumea vrea să-ţi vândă secretul fericirii, elixirul tinereţii şi misterul bucuriei veşnice. Foooarte frumos ambalate, nimic de zis. Dar pe mine mă furnică pe şira spinări când văd titluri de genul: „7 feluri de…” , „10 modalităţi de a…” ,  „de ce soarele e mai mare ca luna”, etc.

Iete ce-aş zice eu: când te hotărăşti să începi dezvoltarea-ţi proprie şi personală, înainte să intri foarte tare-n pâine şi să începi ‘njpe mii de programe şi module d-astea la modă, fă următorul lucru: fii mă omule sincer. Fii sincer până la sânge cu tine însuţi. Din toate punctele de vedere. După ce te-ai analizat, verificat, caracterizat, evaluat cu deplină sinceritate, poţi începe liniştit şi poate cu maxime şanse de reuşită, dezvoltarea personală. Fără să faci asta înainte, vei constata într-un final că ai aruncat fix degeaba timp, bani şi maculatură.

No, atât, c-am zis că-i scurt! Te pup, pa pa!