Ți-ascunzi iubirea-n buzunar
Și vrei să uiți de toți și toate
În suflet, lacătul amar
Încui, fereci și pleci departe
De tot ce crezi ca te-a rănit,
Când viața planul și-a urzit.
Îți spui încet, în orice clipă,
Că totu-i fără sens și rost,
Că soarta te-a luat din pripă,
C-ai fost naiv și poate prost,
Că ai iubit pân’ și durerea
Ce ti-a răpit toată puterea.
Dai vina pe destin și soartă
Că în iubire n-ai noroc,
Cana cu vin o iei de toartă
Să-îneci amarul mai cu foc,
Să îmbeți sufletul și gândul
S-acoperi inima cu vantul.
De-ai ști că mâine mori, n-ai face
Ca astăzi totul să conteze?
Să ai în jurul tău doar pace
Să faci și ploaia să viseze?
De ce nu ai lăsa tăcerea
Să-ți spele printre nori durerea?
Să lași ca razele de soare
Să-ți încălzească inima,
Să bagi tristețea la-nchisoare,
Să fii din nou ce-ai fost cândva,
Când erai numai primăvară
Și sufletu-ti, o floare rară…
Publicat de pe WordPress pentru Android
Cafeaua de dimineață 