Cât o adiere…

…atât timp am de trecut pe-aici.
Mi s-a confirmat încă odată, (deși pe cuvânt că nu mai era nevoie), că statul ne vrea proști și nu precupețește niciun efort pentru a-și duce acest țel la îndeplinire. Ultima găselniță e aceea de a pune timbru cărților. Cu alte cuvinte, vrea să ne inducă subliminal faptul că toate cărțile sunt la fel de nocive precum tutnul și alcoolul, iar mințile…neantrenate, exact asta vor percepe. În felul ăsta oamenii nu vor mai citi, nu se vor mai informa, iar statul e liber să continue a ne trata precum sclavii de pe plantație. Și așa nu se omorau prea mult cu cititul, iar de acum mi-e teamă că tot mai puțini vor practica acest sport. Ca să nu mai vorbim că automat prețul cărților va crește, iar cei care abia trăiesc de la o lună la alta, vor renunța fără urmă de remușcare la cărți, chiar și în favoarea unei sticle cu alcool. Dar n-ai cu cine să te opui, deoarece românul e învățat să tacă, să înghită și să execute.

În rest…am învățat într-o săptămână atâta Educație Tehnologică cât n-am învățat toată viața, ajutându-mi băiatul să se pregătească pentru olimpiadă. Dar nu-mi pare rău, deoarece a câștigat atât faza locală cât și pe cea județeană și așteptăm luna aprilie pentru a participa la faza națională de la Hunedoara. Probabil nu-mi voi permite să-l însoțesc, dar e pe mâini bune alături de profesorul delegat.

În ultimele zile am făcut câteva mărțișoare quilling pentru băiatul cel mic din clasa pregătitoare, mrțișoare de care am fost foarte încântată. E uimitor ce poate ieși din câteva foi de hârtie și puțin lipici. Se pare că nu m-a dus capul suficient cât să le fac și poze înainte de a le trimite, dar voi face data viitoare când voi mai lucra ceva quilling.
Sper ca primăvara să nu se mai lase prea mult așteptată de-acum și să ne bucure cu prezența-i parfumată cât mai curând cu putință. Să ne citim sănătoși data viitoare.

P.S. Nu uitați să zâmbiți! 🙂

Gând de vineri (II)

Am învățat că toate gândurile și intențiile pe care le emitem, se întorc la noi și ne vor afecta exact în modul în care le-am gândit. Dacă ți se pare că n-ai primit ce ți-ai dorit, e probabil din cauză că n-ai știut cum să-ți dorești.
Dar atenție! Dacă ți-ai dorit și ai primit ceea ce nu meriți, la un momentdat vei pierde mai mult decât ai primit. Nu există întâmplare, soartă și destin. Gândurile, intențiile și acțiunile noastre ne definesc destinul. Ai grijă ce și cui dorești, deoarece s-ar putea să regreți că s-a îndeplinit.

Întrebare:

De ce le place oamenilor normali (L.E.) obișnuiți, să se micșoreze, umilească, ploconească, pupincurească pe cei care sunt… mai sus decât ei, ori au putere și/sau bani?

Pe bune, eu nu înțeleg raționamentu’ ăsta. Văd astfel de situați și pe net, nu numai în real life. E atât de grotesc, scârbos, abject, execrabil. Doh!

Unde vă e demnitatea oameni buni? Înțeleg să pupați în cur pe unul sau altul… mai ferit așa, eventual în intimitate (nu neapărat a dormitorului). Dar chiar așa în fața tuturor? Așa atentat la pudoare n-am văzut de când sunt. Vă faceți preș de șters pe picioare. Vă umiliți atât de tare și pupați în cur cu atâta zel, de zici că  viața vă atârnă de intensitatea cu care o faceți. Mai  rămâne să-mi spuneți și că vă face o imensă plăcere!

Deci? Cum îi baiu’?