FIL

Sculptez din vise fericirea
Și-o șlefuiesc cu gânduri line.
Când se va naște amintirea,
Să vină fără de suspine.

Pictez din cântece iubirea,
O luminez din vii culori,
Și aflu care-i e menirea:
Mă poartă sus, cu ea, prin nori!

Iar liniștea o cânt în versuri.
Ecou al strigătelor mute
Pare născută din eresuri,
Din lacrimi și din gânduri surde.

Wolfgang Amadeus Mozart

La 27 ianuarie 1756, la Salzburg, s-a născut cel care avea să fie, după cum însuși Joseph Hayden a spus „cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut”: Wolfgang Amadeus Mozart. Tatăl lui, Leopold Mozart care era un violonist talentat, a avut un rol important în educația muzicală a fiului său. Aceasta n-a făcut însă decât să i se poată descoperi foarte devreme geniul muzical. Astfel că, la vârsta de 5 ani, deși nu știa încă să scrie, a compus primele piese pentru pian.
A devenit la un momentdat preferatul împăratului Iosef și a compus un număr imens de opere de-a lungul vieții sale, viață mult prea scurtă din păcate. A murit la numai 35 de ani, dar poți număra pe degetele de la o mână oamenii care au lăsat o moștenire muzicală atât de impresionantă ca a lui Mozart.
Deși îmi place mult Vivaldi, ador concertele pentru pian ale lui Mozart, pentru că ador pianul în general. Nu știu câți dintre cei care intrați aici, gustați acest gen de muzică, dar las aici ca mărturie a geniului Mozart, o părticică din concertul no 21 pentru pian, preferatul meu 🙂

Uităm…

Cum îi spusei Alexandrei mai devreme, m-am trezit în dimineața asta cu gândul de a scrie ceva vesel, pentru a diminua puțin efectul de Luni. Încercând să găsesc un subiect funny, mi-au apărut în minte trei imagini care mi-au tăiat instant veselia: bătrânii străzii, copiii orfani și o imagine postată de UNICEF zilele trecute, cu un copil din Africa ale cărui oase erau atât de proeminente încât m-am întrebat în momentul în care am văzut-o, oare cum reușește să stea în picioare. Am renunțat să mai deschid calculatorul și m-am băgat înapoi în pat întrebându-mă cât de îndreptățite sunt văităturile și tristețile noastre zilnice.

Atât de mult ne-am obișnuit să ne plângem și să ne întristăm din mici eșecuri, încât uităm cât de norocoși suntem că avem un acoperiș desupra capului, avem de aruncat tone de mâncare și cel mai important, avem sănătate. Uităm, prinși în tumultul vieților noastre, de acei oameni a căror singură vină e că s-au născut într-o societate căreia nu-i pasă de toți membrii ei. Uităm că ne amintim de unii dintre ei numai de Crăciun când facem mare tam-tam din a le dărui câte ceva, după care suntem tare mândri de noi înșine. Uităm că nu suntem buricul pământului, uităm să ne punem în locul acelora care chiar trăiesc tragedii, uităm să uităm de noi, amintindu-ne de alții.

Linkurile săptămânii

Adică postările care mi-au plăcut mie săptămâna asta de pe blogurile pe care le urmăresc.

Luni mi-a plăcut  cum a trecut Bursucel peste ziua depresiei, luând în râs preveziunea psihopatului psihologului britanic.

Marți, ca de obicei, mai în glumă mai în serios, Petru ne amuză cu a lui Epigramă Mușcătoare.

Miercuri m-a impresionat ideea Pianului din gară, pe blogul lui  Gigi Țepuș (ador muzica de pian), dar și impunătorul Cui al Pandhorei 🙂

Joi, după ce-mi stricară ziua niște triști, reuși  să-mi revin și m-am amuzat teribil citind cum Mihai Vasilescu a fost pătruns adânc de Corina 😆

Deși n-am fost strălucită la ea, matematica a făcut parte dintre materiile mele preferate. Mi-a plăcut mult cum Potecuța a reușit vineri să facă dintr-un simplu pătrat, o operă de artă!

Sâmbătă m-a pus pe gânduri Ratzone, făcându-mă să-mi amintesc de un coșmar pe care obișnuiam să-l am încă din copilărie. Îmi pare rău că nu-l mai am pe de o parte, deoarece aș fi vrut să aflu ce se întâmplă când ajung jos 😀

Acestea fiind spuse, vă doresc o duminică liniștită, cu multe zâmbete! 🙂

Despre rasism (I)

Cine te crezi tu de ai tupeul să arunci cu piatra într-un alt OM, doar pentru că are altă culoare a pielii, altă etnie, altă credință sau alte idei și convingeri decât ale tale? Văd astfel de comportament și prin multe…raioane ale internetului, nu numai în real life. Adică, tu însuți te pui în situația de a se arunca în tine cu bolovani; chiar dacă ești alb, poate că nu crezi în același dumnezeu ca juma’ din cartierul tău. Asta înseamnă că pot veni ăia cu geamantanele pline de pietre să-ți spargă fața, nu? Asta dacă nu decizi să te folosești de ipocrizia atât de utilizată în România secolului XXI și te faci prieten și cu dracu spunându-i că-i ești frate.
Constat cu stupoare că astăzi toată lumea judecă. Fiecare se crede mai tare, mai șmecher și mai deștept ca tine și se crede îndreptățit să emită judecăți și teoreme cu privire la