Ați auzitără, da? Mâine să nu dea michiduță să lucrați, că-i bai mare! Femeile să nu îndrăznească să dea cu mătura că riscă să orbească. Acu’, eu mă gândesc că putem folosi aspiratoru’-n loc. Sau e și ăsta pus pe lista cu interdicție? Da’ cum zice că nici gunoiul nu trebuie strâns, mă gândesc că cel mai bine e să scuturi direct covorul. Dar cu grijă, să ții covorul drept să nu cumva să se strângă gunoiu-n el, da? Aoleu, stai că uitai: nu e bine să dai gunoiu afară. Deci altă soluțiune nu ai, decât să scuturi gunoiu’… în baie de exemplu. Că oricum și baia-i interzisă mâine. Nu de alta, dar cică tre’ făcută colivă, și ferească sfântu’ (ce-o fi ăla?) să speli. Că dai de pomană maică și se-neacă mortu’ dacă arunci apa de baie sau de la spălat.
Ehee, da stai să vezi că acu’ vine partea bună: fecioarele care sunt ele fecioare – alea din zodia fecioară poate, că ălălalte-s pe cale de dispariție – alea… înțelegeți voi, tre’ să facă vrăji ca să-l vadă p-ăla de le va ține numai în pumni și-n palme. Pardon, am vrut să zic în puf și-n… Acu’ nu mă-ntreba ce vrăji tre’ să facă. Jur că nu mă cheamă nici Samantha, nici Wikipedia!
Dar stai! Vorba teleshopingului: mai e ceva! Doar nu credeai că ai voie să mănânci, nu-i așa? Adică bărbatu’ o avea n-o avea, dar muierea-i musai să nu pună altceva în gură decât pită și sare! Adică cum bre? Să faci bunătate de tort funerar (© adelinailiescu) și să nu guști din el? 😮 Eiii, și toate astea știi pentru ce? Pentru că niste trei doctori, s-au găsitără ei să fie foarte talentați acu’ ‘nșpe sute de ani în ale doftoricelii. Și oamenii s-au gândit că asemenea minuni divine științifice trebuie răsplătite. Și de voie, de nevoie, au ajuns bieți doctori dita’ Ierarhii. Și după cum vezi, noi azi tragem ponoasele de pe urmele ideilor acelor oameni boțogași din vechime.
Am zis!