Cum după fiecare sfârșit vine un început, așa și noul an are un început în care majoritatea oamenilor încearcă șă-și revină după celebrarea sfârșitului. De an, evident 😀 . Unii își tratează (cu mai mult sau mai puțin succes) mahmureala, alți (care încă își permit) continuă petrecerile până ce anul nou… nu va mai fi nou deloc, iar alții concep strategii pentru a-și putea plăti datoriile făcute cu ocazia sărbătorilor și constată cu stupoare că vor trebui probabil să muncească juma’ de an pentru a le achita. Dar ce conteaza juma’ de an de sacrificiu când timp de două, trei zile burta a fost ghiftuită, creierul suficient de amețit și pregătit pentru distracție iar serviciile de urgență au avut și ele din plin de lucru.
Bineînțeles, prima lună a anului are numai zile de luni în care nici iarba nu crește ( sau nu se vede de sub zăpadă), începe și lucrul și ușor, ușor se instalează depresia de care românul nu mai scapă până spre sfârșitul lui martie, atunci când gândul la apropiatele sărbători pascale îl scoate din amorțeală. Căci ce poate fi mai stimulant decât distracția cu iz de alcool și miros de voie bună?
Între timp, invadăm facebook-ul și net-ul in general cu poze și postări în care ne expunem până la saturație bunăstarea sau, dimpotrivă, depresia și poveștile de dor și jele. Cu o bârfă și-o măslină ajunge și anul ăsta la sfârșit, când ne vom da iar de ceasul morții să fim mai buni de Crăciun, după ce tot anul n-am acordat nici 30 de secunde unui gând către cei care ar avea nevoie de ”bunătatea” noastră prețioasă care nu iese la iveală decât de sărbători.
Ei bine, cu bune, cu rele, anii trec, zilele noastre trec, iar existența categorică a morții, ne dă impresia că atâta timp cât trăim totul e permis. Eu vă doresc doar să aveți un an așa cum îl vreți voi, atâta timp cât nu uitați să zâmbiți și mai ales să citiți. Măcar o carte pe lună 😉
Cafeaua de dimineață 