Potecuţa fermecată

Pentru că astăzi Potecuţa este răcită şi răguşită , dar şi pentru că ne provoacă pe noi, cititorii ei să spunem o poveste, am conturat o mică povestioară, într-o variantă cât mai scurtă ca să nu plictisească şi fără vreo pretenţie de poveste nemuritoare. E o simplă istorioară ca multe altele care se nasc din taste şi apoi se pierd în panza de păianjen a internetului.

A fost odată o Potecuţă. Cine alegea să păşească pe această potecuţă, ajungea oriunde îşi doarea cu gândul. Dar acesta era un secret pe care nu-l cunoştea multă lume. Doar nu era să înceapă să spună Potecuţa: „Doar cu gandul gândeşte şi-ntr-o clipită te voi duce acolo”. Că doar cum o să vorbească o Potecuţă? Lumea s-ar fi făcut că nu o aude, ca să nu creadă alţii că ar fi nebună.

Atât de lină şi uşor de străbătut era Potecuţa noastră! Presărată cu cele mai frumoase şi mai colorate flori, al căror parfum atrăgea călătorii rătăciţi şi obosiţi de atâta umblet fără noimă.

Într-o zi, paşii unei fetiţe au ajuns întâmplător pe această Potecuţă. Câtă frumuseţe – îşi spuse ea – câţi fluturi şi câte minunate flori! Astfel că fetiţa s-a jucat de-a lungul şi de-a latul Potecuţei ore în şir, până şi-a dat seama că aia nu era  potecuţa care ducea spre casa ei şi că se rătăcise. S-a oprit din joacă şi speriată s-a aşezat suspinând la marginea Potecuţei pe un bolovan. De astă dată Potecuţa se găsi într-o mare dilemă. Să aştepte ca cineva să găsească copila, sau să-i spună ea însăşi că ar fi uşor să ajungă acasă de îndată ce şi-ar imagina-o? Dar dacă fetiţa se va speria şi mai tare si nu va mai putea s-o liniştească?

În cele din urmă, ne mai putând suporta durerea fetiţei, Potecuţa îi zise:

Tu acasă poţi ajunge

Cât cu gândul ai gândi!

Ca-ntr-un vis imaginează-ţi

Şi-ntr-o clipă vei sosi!

Într-adevăr, la început se sperie fetiţa foarte tare. Dar, cu vocea-i blândă şi sufletu-i frumos, Potecuţa reuşi mai întâi s-o domolească, iar mai apoi s-o convingă să-şi imagineze locul in care este aşezată căsuţa ei şi astfel, într-o clipă, fetiţa se găsi în faţa porţii. Bineînţeles că nimeni n-a crezut povestea fetiţei despre Potecuţa Fermecată. Dar atât de tare s-a încăpăţânat s-o demonstreze, incât a reuşit intr-un final să ducă acolo toată comunitatea. Iar când s-au convins oamenii că povestea fetiţei este adevărată, au fost atât de încântaţi încât veneau în fiecare zi să asculte poveşti şi să viziteze locuri ştiute numai de gândurile lor. Şi de Potecuţa Fermecată…

CoffeeMeditatie IX – Catre…

Dragă Toamnă,

N-aş vrea să te supăr, aşa cum am supărat se pare, Ploaia.  Dar aş vrea să te rog, precum îşi roagă un copilaş mama să-i cumpere  o jucărie, să nu-mi iei Vara. Să nu fereci soarele încă, să nu încui căldura şi să nu topeşti verdeaţa. Ştiu că eşti nerăbdătoare să ne dăruieşti toate bogăţiile tale şi le primim cu mult drag. Te rog doar să nu izgoneşti încă toate urmele verii.

Căci, privind pe fereastră, văd cum norii se pregătesc grăbiţi să construiască închisoarea destinată Soarelui. Văd copacii plecându-şi crengile şi dăruindu-ţi frunzele în semn de recunoştinţă. Şi văd Ploaia. Mai întâi, cade alene stând la poveşti cu florile. Dar când realizează cât de repede trece timpul, alergă ascuţindu-şi diamantele în drumul său către centrul pământului. E dreptul ei să-şi facă de cap oricum doreşte.

Dar îmi lipseşte soarele deja. Aş vrea o păsuire, sau măcar o tranziţie uşoară. Iar verii, aş mai avea parcă o vorbă să-i spun. De aceea draga mea toamnă, fii rogu-te bândă şi bună aşa cum te ştiu din copilărie şi bucură-mă cu rămăşiţele razelor de soare încă ceva timp…