Iată vine-Apocalipsa! Din nou…

Păi cum îţi închipui tu că ne-ar lăsa draga noastră presă fără subiecte de discuţii, fără teme pentru a fi dezbătute în adunările ad-hoc din familie, birou, parc, banca de la poartă? Păi nu poate, pentru că jurnalistul trebuie să mănânce şi el o pâine şi ce pâine poate fi mai dulce ca aceea câştigată pe curiozitatea unora. Căci zicala: curiozitatea a omorât pisica, nu mai e la modă şi nici luată în seamă. Dimpotrivă, suntem manipulaţi învăţaţi să căutăm cât mai multe informaţii şi noutăţi. Nu suntem învăţaţi să şi selectăm informaţiile. Ci suntem lăsaţi să ne otrăvim sufletele şi minţile cu dejecţiile aberate cu „talent” pe hârtia igienică ziarul de dimineaţă.

Aşadar, ultima ştire de senzaţie care bântuie minţile oamenilor şi le perturbă somnul liniştit, e profeţia făcută de către un alienat mintal şi obsedat sexual, prin care dezvăluie că pe 23 august 2013 (doamne câtă precizie 😯 ) focul va mistui pământul, atingându-se astfel scenariul suprem al APOCALIPSEI – termen care altfel nu are niciun fel de legătură cu distrugerea..

apocalyptic i

Mă miră faptul că presa a aşteptat atât de mult cu dezvăluirea acestui subiect de maximă importanţă. Cum de s-au lipsit ei de a mânca timp de câteva luni bune, o pâine maaarree, crescută cu drojdie de bună calitate şi coaptă pe vatra minţilor obosite? Şi-au dat probabil seama de ridicolul situaţiei şi-au înţeles că au ajuns în poziţia celui care striga lupul, lupul, când tot ce se arăta era o oaie ameţită. Asta insă nu-i împiedică  să dezbată subiectul până la epuizare în cele trei zile rămase până la fatidicul eveniment.

Amu’, ce facem între timp noi ăştia care ne ocupăm în general de lucruri serioase? Păi mă gândesc că cel mai important lucru pe care îl avem de făcut zilele astea, e să ne trăim viaţa cu intensitate. Să ne dăm cu avionul, să ne-aruncăm în gol cu paraşuta, să ne scufundăm în groapa Marianelor şi să escaladăm Aconcagua 😆

smile

Sau, mai bine să culegem câte un zâmbet de pe imaşul zilelor noastre şi să le punem laolaltă pentru o petrecere zâmbăreaţă. Iar Apocalipsei îi doresc să se desfaşoare fix în ziua şi în ceasul în care toţi oamenii din lume vor zâmbi la unison în acelaşi timp 😉