Duminică seara. Căldură mare. Cina, pe terasa de afară unde inevitabil ni se alătură Ziţa, copiii fiind încă în parc. Când încerc să-l provoc la o joacă cu şiretul unui pantof, motanul mă priveşte arogant, cumva de sus, de parcă mi-ar spune: altă treabă n-ai decât să-mi zgândări liniştea tocmai când e o pâclă de-aş dormi şi-n apă? După care tacticos întoarce capul.
Off, cât aş vrea o pisicuţă mică cu care să mă joc precum în copilărie, cu un ghem de aţă şi un şoarece făcut dintr-o şosetă, zic eu către soţ cu năduf. Zâmbeşte ca şi cum ar spune: off copil mare ce eşti, dar nu scoate nicio silaba ci mă lasa-n plata mea. În cele din urmă intru în casă şi încerc să văd un film, deşi răbdarea-mi lipseşte cu desăvârşire când vine vorba de holbat la cutia vorbitoare. După vreo jumătate de oră aud de-afară strigăte disperate:
Mami vino! Vino repede afara! Vino că vreau să-ţi arăt ceva!
Nu ştiam dacă să alerg sau mai întâi să mă sperii la gândul că cine ştie ce boacănă au mai făcut sau cu ce mâini şi picioare rupte mi-au venit acasă. Ştiam că erau cu bunica lor, dar… accidente se întâmplă şi nu se ştie niciodată. Ies afară şi toţi Doamne şi toţi trei, mă privesc cu nişte mutrişoare spăşite şi vinovate. Eh, bine că-s întregi, îmi zic în gând, dac-or fi spart sau stricat ceva, o rezolvăm noi cumva.
Când colo, văd cum cel mare scoate de la spate tricoul. Acu’ văzui că e în pielea goală. Mă mai priveşte încă odată şi din tricou scoate ceva ce seamănă a…. nu ştiu a ce semăna că era aproape întuneric.
Să nu mă pui să-l duc înapoi că nu-l duc nicăieri, să ştii! Plângea aşa tare în şanţul din faţa parcului! Mi s-a făcut milă şi l-am adus acasă. Am eu grijă de el! Îmi spuse toate astea dintr-o suflare iar eu mă uitam la el ca la maşinile străine pe timpul lui Ceaşcă, pentru că nu înţelegeam ce vrea să zică.
Mă aplec uşor confuză şi încerc să dezleg misterul care-a provocat atâta zarvă. În sfârşit m-am dumirit! Ce credeţi boieri dumneavoastră că mi-au adus odraslele la ceas de seară? Iacă-tă:
Ei, ce să mai zic eu după ce m-am uitat în ochii ăştia blânzi şi luminoşi? Şi apoi, cum era să-l trimit cu ea înapoi, când era tocmai ce-mi dorisem cu ardoare cu juma’ de oră înainte. N-am zis nimic, dar am supus-o testului cu şiretul pe care l-a trecut cu brio după cum veţi vedea în continuare.
A rămas însă o dilemă: numele! N-am reuşit să cădem la un acord cu privire la numele pe care îl va purta noul şi micuţul membru al familiei noastre. Aşa că îndrăznesc să vă rog a mă ajuta cu sugestiile voastre. Care, cine doreşte să lase o amprentă asupra pisicului, nu vă sfiiţi, ci spuneţi-mi denumirea care credeţi că i s-ar potrivi!
Cafeaua de dimineață 