Unu' mic şi rapid

La articol mă refer, nu vă gândiţi la cine ştie ce 😛 Scurt, în trecere.

Mă tot uitam de colo-colo, măi ce de articole de-de…zvoltare personală găseşti pe net! Parcă-i epidemie, nu alta. Toată lumea vrea să-ţi vândă secretul fericirii, elixirul tinereţii şi misterul bucuriei veşnice. Foooarte frumos ambalate, nimic de zis. Dar pe mine mă furnică pe şira spinări când văd titluri de genul: „7 feluri de…” , „10 modalităţi de a…” ,  „de ce soarele e mai mare ca luna”, etc.

Iete ce-aş zice eu: când te hotărăşti să începi dezvoltarea-ţi proprie şi personală, înainte să intri foarte tare-n pâine şi să începi ‘njpe mii de programe şi module d-astea la modă, fă următorul lucru: fii mă omule sincer. Fii sincer până la sânge cu tine însuţi. Din toate punctele de vedere. După ce te-ai analizat, verificat, caracterizat, evaluat cu deplină sinceritate, poţi începe liniştit şi poate cu maxime şanse de reuşită, dezvoltarea personală. Fără să faci asta înainte, vei constata într-un final că ai aruncat fix degeaba timp, bani şi maculatură.

No, atât, c-am zis că-i scurt! Te pup, pa pa!

CoffeeMeditatie VI -Cafea amara

Ştii? Aveţi o vorbă voi oamenii: ” mi-ai mâncat sufletul”. Asa vă spun şi eu acum:” mi-aţi mâncat sufletul din mine…”

Întâi mă dezbrăcaţi. Îmi sfâşiaţi hainele bucată cu bucată. Haine pe care eu m-am trudit mii de ani să le croiesc, să le cos şi să le dau o formă pentru ca voi şi copiii voştrii să vă puteţi bucura de ele împreună cu mine. Căci ele sunt aerul meu; iar voi mi le tăiaţi, le daţi foc şi mă lăsaţi să respir cenuşă. Îmi luaţi apoi copiii pe care îi tranformaţi în mutanţi şi-i vindeţi în pieţe, pentru hârtiile acelea colorate pe care voi îi numiţi bani şi care vă conduc prin viaţă ca pe nişte zombi supuşi răului.

Mă otrăviţi în fiecare clipă hrănindu-mă cu fum şi chimicale. Îmi răscoliţi măruntaiele şi puneţi între ele bolovani care explodează  şi mă ard, mă pisează, îmi iau suflul. Mă transformaţi într-un imens coş de gunoi în care vă aruncaţi mizeriile. Mă pârjoliţi şi mă inundaţi cu experimentele voastre inutile. Creaţi maşinării şi unelte prin care vă distrugeţi unii pe alţii. Nu numai că nu sunteţi în stare să aveţi grijă de voi, dar vă  mai faceţi şi rău unii altora. Vă pizmuiţi şi vă ucideţi. Sunteţi răi, cinici şi laşi. V-aţi autoproclamat proprietarii mei, dar nu vă daţi seama că v-aş putea îngropa intr-o secundă…

V-am dat tot ce-am avut mai bun în mine. V-am dat Viaţa! V-am dat toate bogăţiile mele, v-am hrănit şi v-am adăpat. Dar voi nu realizaţi că atât războaiele cât şi plăcerile voastre meschine mă distrug pe mine. Nu realizaţi că mă doare fiecare crestătură, fiecare copac tăiat, fiecare munte doborât. Nu realizaţi că-mi asasinaţi sufletul. Sau nu vă pasă…

 

Iar eu, în loc să zic asemeni vouă:”eu te-am făcut, eu te omor”, asist în tăcere la genocidul pe care îl provocaţi zilnic. Şi vă privesc cu o milă amestecată cu silă. Ştiu că nu trebuie să vă fac eu niciun rău. Voi vă pricepeţi cel mai bine la asta. E suficient să stau şi să privesc cum vă autodistrugeţi. Încet şi sigur,  puţin câte puţin în fiecare zi. Apoi, când nu va  mai fi rămas niciunul dintre voi, îmi voi linge rănile şi voi începe să croiesc şi să ţes haine noi, curate. Voi rodi copii sănătoşi; voi scoate din adâncu-mi ape curate, voi înălţa munţi şi doar păsările şi animalele vor mai sparge tăcerea…

Acestea-mi spuse Pământul cu o voce slaba, purtată de şuieratul vântului şi redată de marginea ceştii de cafea. Acestea-mi sunt şoptite de către frunze şi bocite de către ramurile copacilor cu trosnituri şi vaiete sfâşietoare. Acestea-mi sunt povestite de către firele tremurătoare de iarbă, într-o după-amiază întunecată în care am ieşit să beau cafeaua în braţele Naturii. Şi-acum e amară; şi rece… Şi nu mai pot asculta…

Îngheţata de colivă

Că e vară, ştim sigur. Sau ştim asta din punct de vedere calendaristic, pentru că altfel, vara asta se cam lasă trasă înapoi de poale. Cine are interes s-o ascundă lăsând-o să iţească numai capul cât să tragă o ceartă cu ploaia, n-am aflat încă. Dar am aflat, că românul continuă să uimească prin inventivitate şi creativitate. De această dată, culinară.

Nu ştiu sigur prin ce trebuie să treci pentru ca mintea ta să inventeze ceva de genul ăsta. Să fi avut „bafta” de a participa la parastase numai pe timp de vară caniculară în care să-ţi doreşti sărmăluţe din gheaţă triturată învelite în foiţe de zăpadă hexagonală? Să vezi bunici ieşind de la parastase, ţinând în mână colăcei care se transformau în lavă dulce din cauza căldurii? Sau ai nevoie doar de una bucată imaginaţie bogată şi două măsuri dorinţă de inedit şi originalitate?

Tind să cred că ultimul a fost motivul care a determinat pe tinerii din Baloteşti să inventeze ingheţata de colivă. E făcută practic din…. colivă (arpacaş + ingrediente unele secrete 🙄 ), miroase a colivă şi are gust de colivă, cică. În schimb e răcoritoare, deci plăcută papilelor gustative, bănuiesc. Toti cei cărora li s-a dat să guste, au spus că este foarte bună. Ba chiar are un mare succes printre clienţii restaurantului care a lansat-o. Restaurantul nu are nicio legătură cu biserica.Dimpotrivă, şade cuminţel pe malul lacului în aşteptarea clienţilor încălduriţi. Aşa că cei care sunteţi de prin Bucureşti sau limitrof şi aveţi ocazia de a gusta mirobolanta îngheţată, faceţi rogu-vă o recenzie a acesteia. Aşa … la cald! 😀

Melodia de sâmbătă – Crazy Frog

Astăzi, un videoclip destul de vechi, adevarat, dar care mie îmi smulge un zâmbet de fiecare dată când îl privesc. 🙂

De multe zâmbete să aveţi şi voi parte azi, indiferent care ar fi motivele ce le provoacă. Puteţi zâmbi şi fără motiv, să ştiţi!  😀

Ziţa!

El este Ziţa! Nu, nu este o greşeală de tipar, nici susnumitul nu are (cred 😆 ) înclinaţii transsexuale. A fost numit aşa în memoria fostei pisici a familiei şi pentru că, la momentul respectiv, nu s-a strofocat nimeni probabil să descopere dacă este un el sau o ea.

El este cel care de multe ori îmi alungă tristeţea, ma scoate din depresie, sau îmi ocupă cu insistenţă timpul liber atunci când îl las să vadă că am. Mă sperie de moarte uneori când, ajungând în spatele meu cu pâş-pâşu-i caracteristic, mă împunge suav cu capul, pentru a-mi da de ştire că are chef de un alint ceva. Daca nu se mulţumeşte cu alintul, se rostogoleşte pe o parte şi îşi pune mâinile la ochi într-o subtilă încercare de a mă corupe la o baba-oarba. Apoi se întinde pe spate cââât o zi de post, pentru că astfel e sigur de mângâierea pe care o va primi pe burtică. Ştie că sufleţelul meu sensibil nu poate rămâne rece la un astfel de şantaj sentimental, aşa că profită cu neruşinare de fiecare ocazie.

Când se plictiseşte de joacă, redevine craiul flegmatic şi porneşte alene, mergând precum un model pe podiumul de prezentare, prin curţile, copacii şi podurile vecinilor. Dar nu-i bai, se va întoarce în câteva ore, hămesit de foame şi răpus de oboseală, se va tolănii fix sub razele soarelui şi va visa mândru toate aventurile prin care a trecut în acea zi. Toooot el a rămas cel mai motan dintre pisicile zonei!