La articol mă refer, nu vă gândiţi la cine ştie ce 😛 Scurt, în trecere.
Mă tot uitam de colo-colo, măi ce de articole de-de…zvoltare personală găseşti pe net! Parcă-i epidemie, nu alta. Toată lumea vrea să-ţi vândă secretul fericirii, elixirul tinereţii şi misterul bucuriei veşnice. Foooarte frumos ambalate, nimic de zis. Dar pe mine mă furnică pe şira spinări când văd titluri de genul: „7 feluri de…” , „10 modalităţi de a…” , „de ce soarele e mai mare ca luna”, etc.
Iete ce-aş zice eu: când te hotărăşti să începi dezvoltarea-ţi proprie şi personală, înainte să intri foarte tare-n pâine şi să începi ‘njpe mii de programe şi module d-astea la modă, fă următorul lucru: fii mă omule sincer. Fii sincer până la sânge cu tine însuţi. Din toate punctele de vedere. După ce te-ai analizat, verificat, caracterizat, evaluat cu deplină sinceritate, poţi începe liniştit şi poate cu maxime şanse de reuşită, dezvoltarea personală. Fără să faci asta înainte, vei constata într-un final că ai aruncat fix degeaba timp, bani şi maculatură.
No, atât, c-am zis că-i scurt! Te pup, pa pa!
