El este Ziţa! Nu, nu este o greşeală de tipar, nici susnumitul nu are (cred 😆 ) înclinaţii transsexuale. A fost numit aşa în memoria fostei pisici a familiei şi pentru că, la momentul respectiv, nu s-a strofocat nimeni probabil să descopere dacă este un el sau o ea.
El este cel care de multe ori îmi alungă tristeţea, ma scoate din depresie, sau îmi ocupă cu insistenţă timpul liber atunci când îl las să vadă că am. Mă sperie de moarte uneori când, ajungând în spatele meu cu pâş-pâşu-i caracteristic, mă împunge suav cu capul, pentru a-mi da de ştire că are chef de un alint ceva. Daca nu se mulţumeşte cu alintul, se rostogoleşte pe o parte şi îşi pune mâinile la ochi într-o subtilă încercare de a mă corupe la o baba-oarba. Apoi se întinde pe spate cââât o zi de post, pentru că astfel e sigur de mângâierea pe care o va primi pe burtică. Ştie că sufleţelul meu sensibil nu poate rămâne rece la un astfel de şantaj sentimental, aşa că profită cu neruşinare de fiecare ocazie.
Când se plictiseşte de joacă, redevine craiul flegmatic şi porneşte alene, mergând precum un model pe podiumul de prezentare, prin curţile, copacii şi podurile vecinilor. Dar nu-i bai, se va întoarce în câteva ore, hămesit de foame şi răpus de oboseală, se va tolănii fix sub razele soarelui şi va visa mândru toate aventurile prin care a trecut în acea zi. Toooot el a rămas cel mai motan dintre pisicile zonei!
Cafeaua de dimineață 