Pierdut timp. Degeaba. Îl declar nul.

M-am trezit încă de dimineaţă cu o moleşeală acută, soră cu melancolia blegoasă şi cu depresia cronică. Sub nicio formă nu m-aş fi lăsat ridicată din pat dacă n-ar fi fost obligaţiile zilnice. Moleşela însă nu s-a lăsat izgonită nici în cursul zilei, în ciuda tuturor eforturilor depuse. În cele din urmă, terminând sus numitele obligaţii, am decis că singura soluţie pentru o asemenea situaţie disperată în care era pus psihicul meu, ar fi leneveala. Totală şi completă.

Aşa că m-am tolănit în fotoliu, căutând totuşi o activitate care să mă distragă în mod plăcut. Aş fi continuat cartea abia începută cu o zi în urmă, dar concentrarea  mea părea a fi plecată cu sorcova în mijlocul verii. Următorul pas: răsfoirea presei online. Catastrofică alegere. Singura urmare a acestui fel de lectură, este inevitabil afundarea în depresie însoţită de o greaţă nevindecabilă cu toate lămâile modificate genetic strânse la un loc. Titluri care mai de care mai execrabile, create anume pentru a excita minţile bolnave şi a intriga oamenii mediocri, care zilnic respiră numai pentru şi prin scandalurile promovate de mass-media.

Am renunţat complet dezgustată, orientându-mi atenţia către bloguri. Altele decât cele pe care le citesc de obicei. Nici aici situaţia nu e mai roză. Ori dau peste bloguri emo în care autorii sunt extrem de nefericiţi, trişti şi gata să-şi taie venele cu prima ocazie; ori dau peste bloguri în care mă învaţă zeci de modalităţi prin care să fiu fericită şi bucuroasă. Bullshit! Oricât ai încerca, fericirea nu poate fi indusă la comandă. Trebuie să pornească din interior. Să se faca legăturile potrivite între neuroni, care să se îmbălsămeze apoi în spuma sufletului pentru ca în cele din urmă să lumineze ochii făcându-i să strălucească precum două diamante perfect şlefuite.

Astfel m-am întors la super ficţiunea mea arhelogică, ale cărei file m-a purtat într-o epocă în care aş fi preferat să trăiesc în fiecare zi. E clar ,aşadar, că m-am născut în epoca greşită. Şi aşa, am reuşit astăzi să pierd o grămadă de timp, degeaba. De aceea îl şi declar nul şi alătur singurul lucru care m-a făcut să zâmbesc: