Între 300 şi 600 de euro te costă în România ca să fii prost cu diplomă zice Gândul .Asta ar fi şpaga pe care unul din cinci elevi de la Bolintineanu ar fi plătit-o pentru a avea parte de supraveghetori bolnavi de ADHD. Că mama proştilor e mereu gravidă, e deja un lucru cert. Mai grav e că acelaşi lucru se întâmplă cu mama şpăgii şi cea a corupţiei. Nu că m-ar mira.Ce mă miră de fapt, e descoperirea acestei fraude. Dar se pare că acest lucru a fost posibil deorece s-au raportat neregului cu câteva săptămâni înainte. Sursele spun cum că n-ar fi vorba de vreun părinte sau vreun elev. Şi atunci? Să fie vorba de vreun profesor dedicat profesiei şi corectitudinii atât de mult încât să nu accepte o nedreptate? Sau să fie vorba de vreun altul care a ascultat pe la colţuri şi a fost nemulţumit de faptul că nu i s-a oferit participarea? Nu se ştie încă.
Eu personal sunt de părere că au fost nereguli şi la alte licee, acestea rămânând nesemnalate. Şi nici nu cred că aceste nereguli vor disparea vreodată. Ci se vor înmulţii, pentru că elevii zilelor noastre au ca reper de cultura feisbucu’, haifaivu’ şi alte asemenea… chestiuţe. Habar nu au cine este Paler, Rebreanu, Coşbuc. Dar sigur ştiu cine este Guţă, Salam, Parizer etc. Bleah, deja s-a discutat prea mult despre asta, dar nu interesează pe nimeni. Întotdeauna se găsesc lucruri mai importante decât educaţia sănătoasă a tinerilor. Şi pe lângă părinţi şi profesori, consider ca principal vinovat pentru situaţia în care s-a ajuns, mass-media prin manipulare şi exemplele pe care ni le baga pe gat zi de zi.


