Acum vreo săptămână, un copil de 13 ani din Dâmbovița, a avut un accident cu bicicleta, în urma căruia a intrat în comă cu hemoragie internă. Nu au fost implicate autovehicule, ci totul s-a întâmplat într-o clipă de neatenție. Acum trei săptămâni și fiu-meu a avut un accident cu bicicleta, tot din neatenție. Din fericire a scăpat mai ieftin, dar încă mai are dureri la picior și ia antibiotice.
Dragii mei, bicicleta poate fi mult mai periculoasă decât mașina. Dacă la vehicule mai sunt airbeg-uri și centuri de siguranță, bicicleta folosește ca măsură de siguranță atenția celui care o conduce. Știu că vă place să arătați prietenilor voștri cât de bine mergeți fără să țineți mâinile pe ghidon sau cât de experți sunteți la mersul pe o roată. Dar de fiecare dată când faceți aceste lucruri, gândiți-vă ce întorsătură și ce consecințe se pot ivi de aici. O fracțiune de secundă e suficient pentru a se întâmpla o tragedie.
Din câte am înțeles, acel băiețel a fost bușit în zona ficatului cu ghidonul.Este încă în comă și suportă acum o a doua operație. Pot foarte bine să-mi imaginez prin ce trec părinții lui, pentru că știu cât de tare m-am speriat eu când fiu-meu a venit acasă cu piciorul accidentat.
Eu nu sunt prea mult de acord cu interzicerea copiilor de a face un lucru sau altul. Însă trebuie învățați să fie foarte atenți la consecințele care pot urma faptelor lor. Trebuie învățați cum stă treaba cu responsabilitatea și atenția, pentru că până și desenele animate din zilele noastre sunt pline de violență.
[jamiesocial]
