Oare? De fapt e o sintagmă pe care eu însămi mi-am repetat-o mult timp. După o îndelungată analiză, la care s-au adăugat și oareșce experiențe, văd lucrul ăsta din alt unghi. Consider acum că un om cu adevărat bun, dispune de o mare foță interioară, care oprește pornirile profitorilor în momentul în care se găsesc în fața unui astfel de om.
Însă atunci când spunem că unii profită de bunătatea noastră, acest lucru se întâmplă pentru că noi le dăm voie să profite. Ba chiar îi încurajăm. Și nu pentru că suntem buni, ci pentru că suntem slabi. Sunt oameni care au un miros mai ascuțit decât al cânelui și le e ușor să miroasă slăbiciunea altora. La slăbiuciune se adaugă neîncrederea în propria persoană, dorința de a fi pe plac, de aderare și integrare într-un grup. Ei bine, amestecul ăsta – care eronat e numit bunătate – e motivul principal care le permite profitorilor să-și impună forța manipulatoare asupra celor slabi.
Oamenii cu o bunătate…inteligentă, sunt capabili la randul lor de a mirosi prfitorii, nepermițăndu-le acestora să-și facă jocurile. Știu unde și cum să-și exercite bunătatea fără a dăuna propriei persoane. Se impun prin caracterul lor într-un mod inteligent care aduce mai degrabă foloase decât dezavantaje.
Oamenii sunt sclavii propriilor slăbiciuni în primul rând. De aici pornește lanțul care ne angrenează într-o serie de experiențe neplăcute. Trist e că mereu căutăm problema la alții și nu luăm niciun moment în calcul slăbiciunile propriei persoane.
[jamiesocial]
Cafeaua de dimineață 