Într-o nu știu care seară, în această primăvară, butonând telecomanda ca să scap de publicitate în așteptarea inceperii unuia dintre serialele polițiste care îmi plac foarte tare, m-am oprit – fără intenție… dar cu direcție – asupra unui post românesc de televiziune. Unul respectabil, zic eu. Ei, la postul ăsta se difuza o emisiune care este privită de foarte mulți oameni… din pacate; zic tot eu. Nu spun care, nu spun cine, nu spun unde pentru că… ignoranța ne face fericiți 😉 .
Pe ecran, mi-a apărut în fața ochilor una dintre VDT … căreia i-aș fi dat cu DDT dacă nu m-ar fi împiedicat geamul ala afurisit al tv-ului. Sau parcă acum se numesc asistente tv aceste vdt de carton? Pardon, de silicon.
Well, pe donșoara în cauză, cu juma’ de țâțe pe-afară și trei sferturi din cur neacoperit, o chinuia talentul oratoriei într-o română de baltă cu o voce de… bariton răgușit. Limbajul corpului o poziționa undeva pe vreo centură, nicidecum în platoul unei emisiuni. Vocabularul de cartier și râsul colorat și strident, îmi aminteau de comediile proaste unde figuranții râdeau la fiecare frază spusă de vreun actoraș plătit cu ziua.
Ehe, mă gândi eu atunci, uite de ce fetițele de la o vârstă din ce în ce mai fragedă, își cer dreptul de a deveni top-model și uită complet de studii și educație. Trist e că asemenea emisiuni chiar au priză la public; evident, fără audiență nu ar mai fi difuzate.
Oare încotro ne îndreptăm?
[jamiesocial]




