Îmi dau voie să am un vis

E frumos să poți visa cu ochii deschiși. Și periculos, adevărat, dar pentru azi voi lăsa deoparte aspectul ăsta. 

E frumos să poți visa în stare de veghe, spuneam. Îți întărește senzația de VIU, de om care e capabil încă să trăiască, să creeze, să spere. Un vis aduce cu sine o bucurie lăuntrică și o senzație de împlinire. Stimulează gândirea; obligă creierul să conceapă zeci de planuri și modalități prin care ar putea să-l transpună in realitate. Un vis e mai mult decât un țel, din punctul meu de vedere. Pentru alții, acestea sunt sinonime. Totuși, un vis are nevoie într-o oarecare măsură de mai multă muncă, de perseverență și de curaj. De curajul de a nu renunța după fiecare greutate, după fiecare dezamăgire care va apărea, inevitabil. Și în general, are nevoie de mult mai mult timp pentru a fi realizat. Deasemenea, e nevoie de o intensă si reală pregătire sufletească pentru eșec; astfel că da, poate fi periculos. Dar posibilitatea de a-ți vedea visul cu ochii merită, zic eu, asumarea oricărui risc.

Pe de altă parte, vi s-a întâmplat ca după ce visul vostru a început să prindă contur, după ce a devenit un plan real de acțiune, după ce ați făcut anumite sacrificii și mai ales, după ce l-ați discutat intens cu alte persoane, acesta să înceapă a se nărui? Pe cât de greu a devenit solid, realizabil, pe atat de ușor începe să se dezintegreze. Mă întreb: e oare posibil ca invidia si gândurile negative ale unei colectivități care te pizmuieste pentru îndrăzneala de a-ți realiza visul, sa poată influența negativ atât de mult încât acesta să se spulbere?

Nu pot spune că aș putea raspunde la întrebarea asta din propria mea experiență. In primul rând pentru că, deși am impresia că mi s-ar fi întâmplat de câteva ori, aș putea părea complet ilogică datorită înclinației mele de a lua in serios puterea gândurilor. În al doilea rând deoarece nu sunt o persoană care visează prea des cu ochii deschiși și nici una care să conceapă planuri complicate. Iar atunci când am un astfel de vis, datorită firii mele prea putin sociabilă, nu prea am cui și de ce să-l povestesc.

Am avut cândva un astfel de vis. Indiferent cât de mic și insignifiant părea pentru alții, pentru mine era mare; și important; și irealizabil. Și totuși, l-am realizat! Într-o altă țară, într-un alt mediu, cu altfel de oameni. Pentru că am găsit susținere peste tot. Chiar dacă eram un nimeni, o necunoscută și mai ales, o străină pentru ei, oamenii aceia m-au susținut și m-au ajutat întru totul.

Pot oare spera să găsesc aceeași susținere și același ajutor în propria-mi țară? Rămâne de văzut, presupun, dacă visul meu va prinde contur si va începe a se solidifica, din nou.

Reclame

Scurt… de Joi

Pentru că nu prea am timp. Cumpărături, gătit..nah ca de sărbătoare. Gătit doar niște dulciuri (prăjituri) diferite în plus pentru copii. În rest… nu-s de acord cu burta plină de sărbători. Nu de alta, dar bieții medici de la urgențe și ambulanță au și ei nevoie de liniște și sărbătoare și mi se pare cel puțin lipsă de politețe ca noi ăștia de stăm acasă la masă și nu în spital, să le dăm de lucru mai mult decât trebuie. Oricum prevăd o suprasolicitare a serviciilor medicale de urgență zilele astea. Pentru că unii, ca români care se respectă, nu simt că au sărbătorit cu adevărat, până n-au mâncat și băut de 3 ori peste limita admisă de… bunul simț. Acu’… paguba n-ar fi chiar mare ( o clismă, o spălătură de stomac, ce nu suportă omul pentru o burtă fericită), dacă n-ar arunca la tomberon aproape la fel de mult pe cât consumă. En fin, câte bordeie atâtea obiceie, așa că fiecare după cât îl duce neuronu’.

Aflai apoi că mâine-i pacoste mare: iar n-ai voie să speli, să coși, să ari pământul, să plantezi flori și bineînțeles, nici să mănânci că e cu post din ăla negru. Ai voie în schimb să rupi flori, să le duci la biserică după care să-ți cocârjezi spinarea trecând pe sub masă, bineînțeles în timp ce-i dai popii dreptu’. Nu, nu picioru’, ci banii pe liturghie și pomelnic ca să poată să citește corect evanghelia. Nu de alta, dar alunecă mai bine cu bani decât cu salivă. Oare dacă stau acasă, o să ard în Hell? 🙄

În altă ordine de idei, mă întreb care-o fi motivul pentru care polițiștii sunt atât de zeloși în perioada sărbătorilor? Și de ce, deși pe lângă ei au trecut vreo 5 mașini străineze și 3 camioane care purtau în spinare o juma’ de pădure, s-au găsit să oprească un biet maxi-taxi plin de oameni care așteptau să ajungă acasă la treburi (printre care și subsemnata). Bineînțeles, le-a luat vreo 20 de minute să citească asigurarea și permisu’ bietului șofer. Chiar l-am întrebat dacă nu cumva sunt scrise în hieroglife, motiv pentru care lecturarea lor ar fi consumat atâta timp milițienilor. Ne-am reluat călătoria în cele din urmă, dar gândul meu a rămas la jumătatea aia de pădure din camioane. Oare nu le-o fi durând… șasiul? Că pe mine mă doare sufletul după copacii ăia fără vină…

( ar fi trebuit să fie muuult ai scurt, abia acu’ văd cât am debitat 😆 )

Azi am aflat că:

1. Ministerului Educației nu-i prea pasă de elevii români, fie ei și olimpici…

2. Tupeul și prostia reprezintă România.

3. Bani mulți + ignoranță și mai multă = dobitocie ireversibilă.

Lăsând astea la o parte, eu zic să-i ținem pumnii strânși Simonei Halep pentru meciul din această noapte împotriva Serenei Williams în semifinala de la Miami Open. Și cel mai important, indiferent de evoluția jucătoarei noastre sau de rezultatul meciului, să-i oferim Simonei tot sprijinul și respectul nostru. Îl merită!

Simona-Halep

De ce iubesc românii scandalurile?

Este o întrebare pe care mi-am pus-o de nenumărate ori. De ce iubesc românii (și numai), atât de mult scandalurile, bârfele, can-canurile? De ce promovăm atât de mult incultura, nonvalorile, prostia, cocălăria, manelismul și tot ce e mai urât și mai dăunător în lumea asta? De ce se bucură oamenii de răul altora, iar victoriile le lasă într-o dureroasă ignorare cu o invidie mușcătoare de suflet? De ce personalitățile reale, tineri geniali și talentați, oamenii care contribuie cu adevărat la evoluție, la educație, la progres, sunt nu numai dați uitării, ci sunt total necunoscuți în afara sferelor academice. Am ajuns la concluzia (personală, bineînțeles), că răspunsul este unul oarecum simplu: oamenii nu vor să audă, să citească, să vadă promovarea lucrurilor pe care ei nu le înțeleg. Oamenii se tem de ceea ce nu înțeleg. Le e prea frică să iasă din zona lor de confort pentru a încerca măcar să înțeleagă. Sunt speriați de felul în care lucrurile pe care nu le înțeleg i-ar putea afecta pe ei sau le-ar putea afecta coconul de siguranță pe care l-au construit în jurul lor, a familiei, a grupului, a comunității. Așadar, continuă să ignore cu încăpățânare orice valoare nouă, orice persoană care nu vorbește… pe limba lor. Astfel că mass-media, în goana după bani, rating, publicitate, le dă oamenilor exact ceea ce doresc, ceea ce înțeleg, ceea ce sunt capabili să dezbată, ceea ce nu le provoacă frică. Cei care doresc cultură, educație, informații de calitate, promovarea oamenilor geniali, sunt o minoritate și ca orice minoritate care se respectă, e ignorată. De exemplu, ce-ar fi dacă la TV sau în ziare, am citi zilnic chiar și numai 3, 4 articole de genul:

Florin Dragomir, beneficiar al unui grant postdoctoral de cercetare cu finanțare de la UEFISCDI: „Aplicația cu care echipa noastă concurează constă într-un sistem microrobotic ce a fost construit și pilotat automat în câmp magnetic. Microrobotul propriu-zis are dimensiunea mai mică de un sfert de milimetru și evoluează într-o arenă de numai 2×3 milimetri. Prima probă a concursului constă în efectuarea automată de traiectorii precis definite prin repere de 10 micrometri lățime. A doua probă, mai tehnică, constă în asamblarea de obiecte într-un canal microfluidic de 750 micrometri lățime, în scopul de a simula operarea în canale sangvine. Practic trebuie să transportăm contra cronometru cât mai multe componente micrometrice în acest canal.” [sursa]

Păi s-ar întâmpla că ziarele și televiziunile ar da faliment în maxim o jumătate de an. Deci conform cererii pieței, trebuiesc găsite întotdeauna subiecte hot, cât mai scandaloase, cât mai virale, cât mai comentabile, pe scurt ( tot părere personală ), cât mai proaste pentru cât mai proști. incultura2 În concluzie, mai mult decât sistemul, guvernul, parlamentul și marii corupți, oamenii de rând, oamenii obișnuiți, oamenii speriați de lipsa confortului lor emoțional, sunt pilonii principali ai involuției, prostiei și ignoranței în România. Bineînțeles, sistemul este perfect mulțumit de lucrul ăsta în contextul în care își poate duce la îndeplinire schemele de manipulare și îndobitocire.

Să vă fie rușine!

Dragci medici,

Nu e zi să nu văd, citesc, aud, noi cazuri de oameni care au de suferit de pe urma dezinteresului și nepăsării voastre. Știu, n-ar trebui, dar mi-e greu să nu generalizez. Mi-e greu deoarece pe zi ce trece se strâng tot mai multe cazuri în care oamenii vin la spital să se trateze și pleacă de acolo mai bolnavi decât au venit; dacă mai apucă. Dacă nu, ies din spital cu picioarele înainte. Așa că generalizarea vine de la sine, așa cum și noi, românii în general suntem cu toții catalogați drept hoți, mincinoși, țigani, doar pentru că sunt unii, mulți la număr, adevărat, care se ocupă cu meșteșugurile sus-numite. Așadar și voi ca tagmă, trebuie să vă asumați etichetarea poporului. Oricum, cei care se ştiu vinovaţi, se simt. Ceilalţi, nu se vor simţi cu nimic lezaţi.

Cel mai greu e atunci când copiii sunt cei care au de suferit de pe urma incompetenței voastre. Sunt recunoscătoare Universului, Providenței sau cui vreți voi, că nu am avut la nașterea primului copil în România, problemele pe care le-am avut la nașterea celuilalt în Spania. Unde problemele au fost rezolvate pe loc cu o cezariană, fără bani, fără cadouri, fără șpagă. Mi-au refuzat și buchetul de flori de după. În România însă, în timp ce așteptam să nasc primul copil, se discuta în salon despre o mamă care a murit cu beblușul în burtă, deoarece soțul ei nu a ajuns cu banii la timp; era în anul 2000, i s-au cerut 10 milioane lei vechi iar omul nu a reușit să strângă banii în timp util. Mai grav este că doctorița respectivă profesează și la ora actuală, ba chiar are și cabinet particular.

Și câte alte cazuri de genul ăsta sunt! De unele auzim, altele sunt frumos ambalate și mușamalizate. Eu vă cred că viața e grea și aveți nevoie de bani. Dar dacă ăsta este motivul pentru care ați devenit medici, SĂ VĂ FIE RUȘINE! Știu, ca medic, trebuie să te detașezi de pacient și suferința lui pentru a-l putea trata rațional, corect. Dar voi nu v-ați detașat, v-ați dezumanizat de tot.Voi nu trataţi corect şi raţional. Voi nu trataţi deloc.

Voi cei care știți că ați pricinuit suferință pacienților voștri pentru că nu au avut bani sau pentru că n-ați avut chef de ei, voi cei care din neglijență și nepăsare ați cauzat decesul pacienților voștri, cum puteți dormi noaptea? Cum vă puteți continua viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Cum vă puteţi întoarce la cabinet să o luaţi de la cap? Ce forţă vă conduce, ce suflet mai aveţi, dacă aveţi vreunul?

Eu încă nu am întâlnit un medic adevărat, un medic… OM. Acum 3 ani băiatul meu a avut un accident cu bicicleta. L-am dus la spital şi medicul de gardă, medicul, nu asistenta, s-a uitat la el cu atenţie, i-a curăţat rana, l-a pansat, mi-a dat o reţetă de antibiotic şi am plecat. Peste 2 săptămâni, rana era şi mai vânătă, inflamată şi supura în continuu. Am mers la medicul de familie care i-a dat un alt antibiotic. După două zile, din rana băiatului a ieşit la suprafaţă o bucată din blugul pe care frâna de mână a bicicletei a băgat-o în picior în timpul accidentului, dar pe care medicul nu a văzut-o atunci când l-a examinat.

Nouă, oamenilor, ne e frică de voi, medicii. Ne teamă ca de o boală grea, fatală, să venim la consult sau la internare. Şi pentru asta, ar trebui SĂ VĂ FIE RUŞINE. Ne e teamă să ridicăm ochii către voi şi să vă spunem ce ne doare, pentru că riscăm să ne spuneţi că suntem sănătoşi sau mai rău, găsindu-ne instant boli inexistente, frecându-vă mâinile cu gândul la banii pe care i-aţi putea primi. Şi pentru asta, ar trebui SĂ VĂ FIE RUŞINE! Ne e teamă să vă cerem reţete, pentru că întotdeauna ne prescrieţi cele mai scumpe medicamente, nu pentru că nu ar exista şi altele mai ieftine cu acelaşi efect terapeutic, ci pentru că primiţi bani grei de la producătorii anumitor medicamente pentru a le trece pe reţetele fraierilor care de frica bolii oricum le cumpără. Şi pentru asta, ar trebui SĂ VĂ FIE RUŞINE!

Iar pentru că aţi depus un jurământ, potrivit căruia voi sunteţi în slujba pacienţilor şi veţi pune interesul lor mai presus de orice şi pentru că nu respectaţi, ba chiar sfidaţi acel jurământ, SĂ VĂ FIE RUŞINE!