Anormal

Un pas înainte,
Doi pași înapoi,
Valsăm pe dansul nerecunoasterii
Dintre noi.
Opuși ai normalului,
Creați din suma nopților pierdute
Printre visuri nerealizate,
Înecați în gânduri tăcute,
Ne învârtim în cerc
Pregătiți de luptă
Ca doi cocoși puțin ilegali;
Clipim în secunda neîntreruptă
Total anormali.

Amânare

Amânăm sentimente pentru următorul mileniu
ca să eludam clipa în care
inima ar putea fi sfâșiată,
ignorată
și supusă durerii
pe care numai apusul unei iubiri
o poate naște.
Frica e obeza.
Lângă ea nu mai încap
gândurile pașnice,
nici visele năstrușnice,
nici măcar picătura de speranță
încăpățânată și insistentă
care aproape întotdeauna își face loc
prin labirintul minților ferecate.
A venit mileniul următor
Și alegem drept motto
regretul.
Și soarta care – nu-i așa? –
ne-a furat emoțiile
și voința
și neuronii
și le-a aruncat pe undeva de negăsit.
Le vom găsi în cealaltă lume,
noi, frumoase, neuzate
și complet inutile.

Reflecții

Sursă foto: Google Images

Tăcerile ți-s pline de-nțelesuri
Adesea rătăcite printre gânduri,
Cu toată agonia pusă-n versuri
Nu poți citi iubirea printre rânduri.

Cuvintele ți-s scumpe la vedere;
Bijuterii închise-ntr-un sipet
Cu lanțuri ruginite ce-n cădere
Sugruma lacătul ce-ți bate-n piept.

Lumina greu răzbate printre șoapte,
Ermetic sufletu’-i închis,
Îți iei puterea de la noapte
Și visul tainic e învins.

De-atâta ieri e plin în tine;
– regret tardiv și inutil-
Și-atâta frică ți-e de mâine
Ca de coșmar, unui copil.

Adună-ti lacrimi din cuvinte,
Cu praf de vise suflă-n gând,
Ascultă-ti inima și simte
Dorul din șoapte renăscând.