Efemer

Sursă foto: Getty Images (c) 191212

Ploua intens. Ploua rece și puternic. Fiecare strop pătrundea adânc, strat după strat până în străfunduri. Pământului i se făcea respirație artificială de urgență. Fulgerele se invalmaseau haotic negăsindu-și loc de odihnă. Străpungeau cu furie culmi neatinse până atunci; nici de gânduri, nici de emoții, nici de temeri sau simțiri. Pământul, după atâta amar de vreme în care singurul fior i-a fost dat de palide adieri ale trecutului, încearcă să înțeleagă forța potopului care s-a abătut asupra lui. Lumini incandescente, steluțe colorate, lacrimi abundente, petale străvezii.. Toate îl invadau și-l îmbrăcau în straie pe care el nu-și amintea să le fi văzut vreodată. Tornada afară, uragan înăuntru. Părea un vis..


Azi plouă mut. Plouă gri și liniștit. Plouă incert și indecis. Plouă din inerție și e clar că va sta curând. S-au întors adierile palide și nemișcarea. Un soare timid se luptă cu norii hulpavi și încearcă să alinte pământul. Dar Pământul tânjește după trilul ploii, după zbuciumul vântului, după lumina fulgerelor. Totuși, ca orice furtună de primăvară, aceasta s-a topit la fel de magic și neașteptat precum a apărut. Neînțeles și cu dor pentru imposibil, Pământul își reia menirea seculara de a exista, fiind esența alchimiei omenești. Pe care deseori n-o înțelege, dar continuă să o perpetueze cu generozitate ascunzându-și visele în peșteri nepătrunse, în coralii oceanelor și în colțul vântului de la Apus.

Degeaba creația îi e veșnic vasal, tot nu poate transforma imposibilul în realitate. E interzisă folosirea magiei în interesul propriu.
Așteaptă cu o răbdare impetuoasă următoarea furtună.
Căci Vis a fost.