În fiecare dimineață, privirea îmi cade inevitabil pe Nucul cel Bătrân. E gol acum.  Frunzele l-au părăsit ca pe un proscris. Unele s-au ținut cât de strâns au putut, sperând să-i țină companie peste iarnă. Nucul nu a fost de acord și a început a se scutura blând, fără să le certe, până s-au desprins toate. Unele au rugat vântul să le ducă departe, supărate că au fost alungate. Cele mai multe s-au așezat cuminți, în liniște, chiar sub crengile pe care le împodobiseră vreme de câteva luni. Acum așteaptă împăcate moartea care le va naște din nou în primăvară. 

El însă, Nucul, rămâne pe loc să vegheze, drept, cu picioarele adânc înfipte în pământ, iar capul atât de sus, aproape de nori. Stăruitor, solemn, consecvent. Îndură cu stoicism ploaie, vânt, ger, secetă, caniculă. Își Tace cu putere bucuria, tristețea… Inspiră artiști. Pictori, poeți, povestitori îi ascultă poveștile pe care apoi le desenează în culori sau în cuvinte. Vorbește tuturor cu drag, dar mai ales sufletelor. Ce păcat însă că nu toți îl pot auzi… 

Ar putea să renunțe. Ar fi atât de simplu să refuze hrana oferită de Pământul-Mamă. Să se lase astfel ars de razele soarelui de vară pe care Cerul-Tata i le dăruiește cu prea mult patos, uneori. S-ar putea lăsa răpus de furtuni și vânt. S-ar întoarce astfel în brațele Pământului-Mama pentru odihnă. Alege totuși să-și îndeplinească destinul și nu oricum, ci bucurând privirile oamenilor cu verdele-i pur, în fiecare primăvară. Umplând borcanele gospodinelor cu dulceața roadelor sale în fiecare apus de vară. Dăruind veverițelor drăgălașe hrană suficientă pentru iarna ce se naște câte puțin în fiecare zi. Își pregătește apoi o mulțime de povești cu tâlc. Să fie… Poate, poate se va găsi cineva care să-l asculte. Și mai mult decât orice, să-l priceapă…

Undeva în spatele său, un tei mai tânăr pare că cere povață pentru desfrunzire. 

„- Nu te grăbi. Toți copacii își pierd frunza mai devreme sau mai târziu. Chiar și cei tineri. Dar nu toți o mai primesc înapoi primăvara…”

De niciunde se naște în mintea mea o întrebare naivă, copilărească: oare dacă oamenii ar asculta mai mult decât ar vorbi, ar primi înapoi visele pierdute? 

Tu știi să asculți copacii?

Anunțuri

25 de gânduri despre “Nucul cel Bătrân

    1. Îmi pare rău, Iosif. Eu sunt pentru toleranța si cred că e loc sub soare pentru toți; și buni și răi. Cum oare am recunoaște și ne-am bucura de bine, dacă „răul” ar fi complet inexistent.
      Am sesizat o oarecare ură în comentariul tău, iar asta nu tolerez. Fără supărare.

      Apreciază

  1. Mi-ai amintit de cireşul copilăriei mele. Nucul era prea mare pentru câtă lumină căutam eu şi umbra lui îmi părea prea încăpătoare.
    Dar cireşul meu îmi ştie toate visele şi poveştile cu final fericit. El ştia să mă asculte, eu credeam că îl aud.
    Ce text frumos! Să rămână nucul, să spună poveşti despre noi….

    Apreciat de 1 persoană

    1. Si eu am avut cireșul meu în copilărie :). Nici nu știu dacă-l pot numi al meu deoarece, deși era în curtea mea, multă lume venea vara să se bucure de roadele sale. Unii cereau voie, alții îl jefuiau și îi rupeau crengile, dat fiind că era aproape de șosea. Dar numai eu îi vorbeam și doar pe mine ma asculta. Îmi amintesc că atunci când eram necăjita, îi îmbrățișam tulpina și plângând îi povesteam totul. Deh, minte de copil. Cand a murit bunica mea însă, a început să se uduce și să dea tot mai puține roade. La câțiva ani, atunci când s-a stins și bunicul, cireșul a refuzat categoric să mai înflorească sau să rodească și inevitabil s-a stins și el…

      Apreciază

      1. Și dacă am sta să ne amintim, să rememoram fiecare moment de la… Cireș încoace, ne-ar părea că a trecut o sută de ani.. E bună și uitarea, e necesară; altfel n-am putea merge mai departe, evolua.

        Apreciat de 1 persoană

  2. Povestea copilăriei mele avea un vișin, care îmi asculta vorbele și-mi urmărea visările de zbor.
    Mai târziu, mi-am avut și eu un nuc, dar care a ales să mă părăsească înainte de vreme, zic eu. Poate nu am avut destul timp să-i împărtășesc visele, poate visele lui erau prea departe de ale mele…

    Visele au și ele o viață a lor proprie și, la fel ca si timpul, nu se întorc înapoi. Doar merg înainte, dând naștere altor vise, poate mai mari, poate mai realiste.
    Cel mai important este să continuăm să visăm, să continuăm să credem în visele noastre.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Vișinul meu era lângă cireș și-l iubeam pentru că era singur copac din curte în care mă puteam cățăra; avea tupina de la jumatate împărțită în două :). Acum… nici Vișinul nu mai există.
      Dar da, visele merg mai departe, evoluează, se transformă…

      Apreciază

      1. Vișinul meu avea undeva, sus de tot, trei crengi ce formau un fel de „fotoliu”, în care stăteam adesea. Eram deasupra acoperișurilor, așa că puteam vedea până departe. De acolo am urmărit ridicarea unei noi construcții, alături de vechiul sanatoriu balnear. Eram fascinat de mișcarea macaralei.
        Acum, nu mai există vișinul, așa cum nu mai există nici casa aceea, în care mi-am petrecut primii ani ai copilăriei. Doar amintirile, estompate de trecerea timpului.

        Apreciază

      1. Și e foarte utila. Dacă oamenii ar reuși să vadă, să simtă puterea și energia oferită de natură. Mulți consideră asta o aiureala, o nebunie… Păcat. Dacă ar exista înțelegerea asta, poate am planta copaci în loc să defrișăm păduri.

        Apreciază

  3. Buna dimineata!
    Ce cred eu?
    Ca am intrat intr-un loc linistit, placut , deci minunat si cu oameni la fel… !
    Sa aveti o zi binecuvantata!
    Pomul preferat al copilariei mele indepartate a fost un dud urias… din care am si cazut ,dar nu s-a intamplat nimic ,doar o sperietura zdravana!
    Sa fiti iubiti(e) !

    Apreciat de 1 persoană

    1. Bună dimineața, anitanna!
      Tare mult mă bucur că este un loc plăcut și îți mulțumesc!
      Și eu am avut un dud „alb”, dar nu îndrăzneam să mă cațăr în el. 🙂
      Să ai o zi veselă cu multe zâmbete! 🌹☕

      Apreciază

Tu ce crezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s